Eseuri decente

Despre

M-am născut la București, în 1986. Am crescut în cartierul Titan, pe strada Aleea Fetești, în zona cunoscută de unii ca Ozana sau a fostei livezi cu nuci, delimitată de marile bulevarde care merg „în oraș” și deschisă către Est, către fosta platforma industrială „Dudești”, către zona incertă a maidanelor din jurul Bucureștiului, către Bărăgan. Și către mare.

Am copilărit în curtea unui bloc imens, de zece scări, în formă de „U”, care alcătuia un soi de insulă care ne separa, credeam noi, de copiii și oamenii altor blocuri mai urâte și ușor înfricoșătoare. Evident, cunoșteam toate grădinile, locurile bune pentru „fațea” („v-ați ascunselea”), toți copacii și crengile unde se putea lenevi în timpul verii, toate cele zece scări, pe oamenii „de treabă”, dar și pe „nebunii” și „boșorogii” care erau de evitat. Cunoșteam chiar și „boxele”, zona de subsol a blocului unde ne aventuram cu o mare teamă, terorizați de propriile invenții, de amintirea scenelor din „Twin Peaks” și de imaginația tipică anilor ’90.

Se înțelege deja că n-am cutreierat păduri, nu mergeam „la țară” ca să mă plimb pe vreo bicicletă Tohan și să fac baie în „gârlă”. Lumea fantastică a copilăriei mele era mereu frântă de ziduri, asfalt și violența periferiei bucureștene a anilor ’90. Dacă mă uitam spre cer, îl vedeam fragmentat de blocuri, antene, cabluri. Misterele mele se nășteau prin grădini de lângă bloc, dar se puteau spulbera într-o clipită dacă aveai curajul unui pas în plus, pentru a ajunge, liniștitor, doar la scara unui bloc, la o fereastră luminată sau la stradă. Chiar și așa, am visat cu toții atât de mult, uitându-ne spre cer, vorbind seara pe bancă despre dinozauri, monștri, fantome. Imediat în apropiere, de la colțul blocului încolo, începea lumea teribilă a felinarelor cu lumină portocalie, șiruri-șiruri ce se întindeau la nesfârșit, depășind granița dintre calm și frică, casa mea și universul de coșmar, viață și moarte.

Am crescut cu filme americane, Cartoon Network, Discovery, cu mult Jules Verne și alte câteva cărți pe care le citeam atât de greu. De la 11 ani, hoinărelile și fotbalul din fața blocului s-au rărit brusc, după ce am intrat la o clasă de „engleză intensiv”, unde se învăța pe rupte. Din acest moment, mare parte din universul meu s-a concentrat în jurul școlii: aici mi-am făcut prieteni, aici mi-a plăcut prima dată o fată (nu, n-o să mă apuc să vorbesc de olimpiade, ce subiecte mi-au picat, cum învățam, „cum m-am îndrăgostit de lectură” etc. La drept vorbind, nu mi-a plăcut școala).

Amintire amuzant-semnificativă: aveam 12 ani, eram într-o tabără la Nucșoara (unde s-a luptat împotriva comuniștilor), eram cu un amic pe malul râului (cred că râul Doamnei), iar eu îi zic brusc: auzi, știi ceva, eu cred că vreau să devin catolic.

Adolescența a însemnat derută, pierderea „vârstei de aur”, ridicarea lentă, discretă, implacabilă, a unui întuneric interior.

În 2007, la 21 de ani, l-am descoperit pe Hristos. Am trecut din moarte la viață, de la un drum care mai mult ca sigur m-ar fi dus la osânda veșnică la bucuria Împărăției, aventura alături de El.

Mi-am dat seama la ceva timp după aceea că istoria, pe care o studiam din 2004, nu m-ar mai fi satisfăcut. Am studiat religii comparate, apoi tot mai multă teologie. Totul s-a succedat cu repeziciune, pe măsura ce experiențele umane, spirituale și intelectuale întrețineau și măreau neîncetat un foc interior de nestăvilit. În 2009 am trăit cea mai frumoasă experiență a vieții mele, la Cracovia, în timpul unei școli de vară: acolo am văzut pentru prima dată ce înseamnă liturghiile zilnice și studierea teologiei. Acolo am aflat și despre figura Sfântului Ioan Paul al II-lea, care avea să devină personaj fondator și patronul vocației mele.

În 2010 am intrat în comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei.

În 2012 am început un drum al discernământului într-un seminar greco-catolic, urmând în paralel studii de teologie. Orice s-ar întâmpla, caut voința Domnului pentru viața mea și vreau să rămân în această călătorie minunată alături de Hristos, mereu sub ocrotirea Mariei.

Iar acesta e un blog despre credință și cultură. Pe curând!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: