Eseuri decente

Focul trandafiriu

 

Mereu oscilând între tragic și comic, între metafizic și derizoriu, piesa „Carousel” de la Bulandra reușește să umble pe muchia subțire a dozajului perfect al diferitelor registre stilistice, livrând o sinteză a complexității vieții și a alegerilor, înduioșând și invitând la speranță. Montarea lui Andrei Șerban e bazată pe opera „Liliom” a lui Molnar Ferenc, un excurs din anii 1900 în lumea penumbrelor sociale, a declasării, luminată mereu de credința că sublimul nu are pedigree, cont în bancă sau diplomă universitară. O poveste de dragoste între un comediant ratat, star al unui „Carusel”, și o spălătoreasă care își încredințează întreaga ființă unui om cu reputație de afemeiat și bărbat violent, ea este acum plimbată grațios de Andrei Șerban prin lumea canțonetelor italiene, a vodevilurilor și a unei serii mereu surprinzătoare de motive din credințele și cultura umanității.

Liliom se îndrăgostește de Iulia, o spălătoreasă aterizată întâmplător la Carusel, iar în scurt timp ei se căsătoresc. Dar ce să fie oare acest mister al sufletului uman, care uneori scoate la iveală întuneric chiar într-o mare de lumină? Un simplu gest de bunăvoință al Iuliei – oferirea unei cești de cafea, fără ca ea să dorească una – e de ajuns pentru a provoca o ceartă. Îl irită amabilitatea ei, îl obosește, i se pare că i se dau lecții, că e dădăcit și privit de sus. Îl revoltă, de fapt, iubirea gratuită, dezinteresată. Adică iubirea însăși. E una dintre tainele omului: o zbatere în brațului celui care te îmbrățișează, o fugă din fața inimii frânte pentru tine. Pentru că în fața unui asemenea lucru trebuie să răspunzi clar, definitiv – Da sau Nu – pentru că implică responsabilitate, pentru că te simți prea mic și slab pentru a răspunde la fel,  pentru că nu te simți vrednic de iubire. Totul degenerează într-o ceartă, el o lovește. Iar ea spune mai târziu: Ciudat, am simțit această lovitură ca pe o mângâiere.

Confruntarea cu aceste săgeți interioare are loc abia după moarte – o sinucidere stupidă, după ce fusese încolțit de poliție în urma unei tentative prostești de a tâlhări pe cineva… pentru a face rost de bani pentru copilul său ce urma să se nască – când el ajunge la Judecată. E o comisie funambulescă de comisari-îngeri – registru burlesc care, tocmai de pe acest teren frivol, reușește să pună marile întrebări. Lui Liliom i se pune din nou filmul acelui conflict cu Iulia, dar de data aceasta se pot auzi și gândurile sale. Iar glasul său interior se tânguia, în timp ce în afară el o agresa verbal și o lovea: Cum aș putea să mă ridic la înălțimea iubirii ei? Comisa îl condamnă pe Liliom la 16 ani de Purgatoriu pentru a-și purifica orgoliul, revolta, dar în primul rând pentru a-și câștiga din nou iubirea de sine.

Suntem de fapt în zona unui resort interior care face nenumărate drame. „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți” spune Biblia. Mulți acceptă formal aceste cuvinte și au impresia că le înțeleg. Aici e mecanismul iubirii. Iubirea față de aproapele nu e posibilă dacă mă urăsc pe mine însumi, dacă nu am „stimă de sine”, dacă nu îmi cunosc demnitatea interioară indestructibilă, intrinsecă, derivată din simplul fapt că sunt om, ființă rațională capabilă de a iubi. Liliom moare rugând-o pe Iulia să-i spună viitorului copil că tatăl său a fost un ticălos. În lumea de dincolo, el insistă că e un om rău, că nu-i pasă de nimic, ignorând șansa purificării.

Dar este trimis oricum în „focul trandafiriu” al Purgatoriului – metaforă a speranței, a unei blândeți supranaturale ce pare să învăluie tot acest Carusel al dramei universale a umanității. Se întoarce după 16 ani sub chipul unui cerșetor, se întâlnește cu soția sa – rămasă văduvă, necăsătorită – și cu fiica. Este șansa sa: de a face o faptă bună pentru a ajunge să vadă Lumina Veșnică, Raiul. Dar eșuează și acum, nu se înțelege cu cele două. Ba mai mult, o lovește și pe fiică. Care, ca mama sa cu ani în urmă, simte lovitura tot ca o mângâiere.

Liliom este condamnat prompt la încă 16 ani în „focul trandafiriu”. Din perspectiva autorului, el merită încă o șansă. Pentru că lovitura sa nu doare, pentru că el nu e, în adânc, un ticălos. Dreptatea se face, greșeala se ispășește scump, dar deschizându-se către orizontul speranței. Carousel este astfel un spectacol al nivelurilor conflictuale din Om, al coborârii în „castelul interior” al sufletului, partea cea mai ascunsă, în care privirea unui judecător din eternitate insistă – cu umor, cu dreptate, cu duioșie – să vadă ceva minunat, pur, neîntinat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la ianuarie 7, 2019 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: