Eseuri decente

Insistența

dozhdb.h.m._100h130

Tatiana Iușmanova, Ploaie.

Este ceva neobosit în frumusețea lumii, o încăpățânare grațioasă ce trimite către o iubire nesfârșită. Povestea ce ne înconjoară a smintit sau, dimpotrivă, a convertit multe inimi. Indiferent de răul nostru, de proporția la care se desfășoară catastrofele noastre, soarele continuă să răsară, păsările cântă, florile iau cu asalt, metodic, în valuri, conceptele noastre. Un ciripit la Auschwitz, o ploaie blândă peste o groapă comună din China, livada piersicilor de la Jilava ca loc de execuție sau vizita unui gândăcel în celula izolării și tăcerii totale.

Dacă crima e absurdă, atunci și jocul prostuț al unei pisici e absurd. Dacă gropile comune sunt lipsite de sens, atunci și primul zâmbet al unui bebeluș trebuie să fie lipsit de sens, își spun unii.

Dar privirea e atrasă în mod iremediabil de ceea ce rămâne, de „valori”, „constituții”, „legi”, tradiții. De iubiri, de refugiu în intimitate, familie, ereditate. De memorie, de „omul universal”, noblețe, exemplu. Ceva rămâne, strigă inima. Trebuie. Există un surplus de sens în existență, oricine simte asta. Și poate… Poate că există ceva nu doar deasupra întunericului, către care să ne ridicăm ochii, dar poate că e ceva și dincolo de întuneric, ba chiar… dedesubtul acestuia. Pentru ca privirea să coboare. Adică acolo unde am vrea ca toți oamenii care au suferit vreodată, toți cei care au murit și ne-au părăsit fără explicații, căzând în marea prăpastie, abisul fără fund, să fie… regăsiți. Și atunci vin „valorile”, „umanismul”, întreaga armătură a filosofiei ca să ne ajute, să ofere un palid conținut unui strigăt tainic al inimii. Atunci ne spunem: măcar să trăiască în „amintirea celor dragi”, în „memoria umanității”, în „etica neuitării”, în locul comun „cine uită istoria, riscă să o repete”.

Hristos.

Dincolo de întuneric, dedesubtul acestuia, coborât în abisul fără fund, părăsirea ultimă. Cel către care privirile se coboară, primind întreaga omenire în brațele sale. Viața lumii, viața din belșug. Taina frumuseții insistente. 

Mai jos, câteva rânduri scrise de Ioan Ploscaru. Episcop greco-catolic.

„La coborârea din dubă, pe la miezul nopții m-am aflat sub un cer înstelat de mai. După nouă luni de închisoare, acum când am ajuns pentru prima dată sub cerul liber și am simțit mirosul parfumat al florei de primăvară, natura aceasta tânără și îmbătătoare m-a răpit. Respiram adânc privind spre cupola presărată de mulțimea stelelor ce scânteiau. Pentru o clipă am uitat unde mă aflu, eram fericit… dar o lovitură puternică de pat de pușcă m-a trezit și m-a băgat între rânduri.

Creația este totdeauna generoasă și fermecătoare, dar gardienii mei nu priveau în sus, pentru ei cerul nu conta. O clipă m-a dus gândul la „livada piersicilor” din apropiere. Acesta era locul de execuție al condamnaților.

Am fost duși într-o încăpere unde am așteptat până dimineață. Sus, pe un abajur de lampă, clocea, în cuib, o rândunică. Foarte îngrijorată de numărul și zgomotul nostru, nu s-a mișcat totuși de pe ouă. Pe toți ne-a înduioșat. (…)

Despărțirea omului de natură îl face să simtă greul singurătății. De aceea unii cad în stări depresive și chiar se sinucid, mai ales cei fără credință.

Comparativ, pustia lui Ioan Botezătorul era mai blândă decât a noastră în izolare și claustrare. Sfântul Ioan a văzut natura, s-a deplasat, a putut admira un fir de iarbă sau un copac. Dar toate acestea nu existau în închisoare. Nici ieșirea la „plimbare” nu se făcea zilnic, fiindcă trebuia să existe un timp anume, când nu era nimeni în curte, să nu văd și să nu fiu văzut. Iar pe de altă parte gardienii mai uitau pe cei ce erau singuri în celule. De asemenea, pe cei izolați îi scoteau foarte rar la corvezi, ori la măturat.

În singurătatea celulei era o mare bucurie să primești vizita unui păianjen, să observi o vrabie sau altă păsărică oprindu-se pe pervazul ferestrei. O muscă sau un gândac de mai, intrați în celulă mă umpleau de bucurie și îmi permiteau ore întregi de observație.”

 (Lanțuri și teroare)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la August 9, 2016 de şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: