Eseuri decente

Scenarii într-un timp lipsit de chip

the-melting-watch 1954

Salvador Dali, Ceas topit, 1954

Scenarii. Sau coșmaruri de uitat la venirea dimineții.

1. O Turcie complet islamizată continuă să șantajeze Europa cu ajutorul „robinetului” cu refugiați, susținând în paralel terorismul în Occident și Orient. Negociază cu NATO și Rusia în același timp, continuă jocul murdar, construind noul „imperiu otoman”. Devine cel mai puternic stat islamic, pus în slujba unei religii violente prin esența sa.

Europa intră în disoluție, pe fondul incapacității zonei euro de a mai produce prosperitate, a presiunii islamice și a tendințelor extremiste (adesea pro-ruse). Între o stângă dementă, un liberalism care nu mai poate propune nimic în afară de consumism și relativism și o extremă dreaptă pro-rusă (întâlnindu-se cu stânga în multe zone), agonia vechii civilizații iudeo-creștine se apropie de final. Nebunie ideologică, domnia subiectului asupra realității, autonomia individuală radicală întâlnindu-se dialectic cu autonomia radicală a Statului grăbesc un sfârșit aflat sub semnul unei veritabile alienări mentale a unui întreg continent.

Profitând de momentul istoric, și după o lungă campanie de dezinformare și de mituire a elitelor occidentale, Rusia înscenează un conflict de graniță sau o violare a drepturilor minorității ruse în țările baltice și atacă. NATO se scindează imediat. Multe țări europene refuză intervenția și propun „negocieri de pace” în „format 3+2”, amenințând cu „sancțiuni.” În câteva zile cele trei țări baltice sunt ocupate. Puterile euro-atlantice, SUA, Canada, Marea Britanie alături de câteva țări est-europene răspund militar cu lovituri locale. Conflictul este escaladat rapid. Pusă în dificultate, Rusia alege soluția nucleară. Curând, SUA și Rusia se angajează într-un schimb de lovituri cu rachete intercontinentale.

Câteva sute de milioane de oameni mor în primele secunde, aflându-se în raza imediată a exploziilor. Urmează victimele radiațiilor: miliarde de persoane din întreaga lume au parte de o moarte lentă și chinuitoare. Nu există scăpare, nicăieri pe planetă. SUA, Europa, Rusia devin simple amintiri. Întreaga economie globală este distrusă. Nu mai există energie, căldură, apă potabilă. Norul radioactiv acoperă întreaga planetă. În 2 ani 98% din toate formele de viață dispar. Omenirea e redusă la o rămășiță, lipsită de mijloace elementare de supraviețuire, căzută în mizerie și barbarie. Curând, tot ce s-a realizat vreodată va fi uitat. Sfârșit.

În lipsa unui răspuns față de invazia țărilor baltice, NATO dispare, iar China e încurajată să facă o mutare decisivă în Marea Chinei de Sud. De data aceasta, Statele Unite sunt forțate să acționeze. Războiul nuclear e din nou inevitabil.

2. Europa ucisă lent de somnul greu al rațiunii, confuzia morală, declinul familiei, va încheia de facto un pact cu Rusia pentru Estul Europei. Doar societățile sănătoase și virtuoase vor face diferența. Nu se știe cât timp America va mai garanta securitatea. Și chiar dacă o va face, nimic nu va salva Estul de propriile alegeri. Comerț, tăcere, corupție, trai liniștit: Vestul va învăța să coabiteze cu Islamul, și probabil să i se supună, Estul va coabita cu subdezvoltarea. Populația va îmbătrâni, tiparul cultural al continentului se va schimba.

Catolicismul se va „federaliza”: adevărul va fi respectat selectiv, după dorința fiecărui episcop. Biserica va fi „faină”, „super ok”, va proteja mediul, va lupta împotriva sărăciei, va planta copaci și va organiza conferințe despre dialog, toleranță, religii. Un vast ONG, sclipitor, atrăgător „pe sticlă”, incredibil de bogat… și irelevant în plan spiritual. Ne va spune exact ceea ce vrem să auzim. Ortodoxia își va continua auto-condamnarea izolaționistă, diviziunea „autocefală”, pactul cu puterea. Protestantismul va rămâne doar în varianta penticostală, până când și aceasta se va stinge după câteva generații, sub povara instabilității sale fundamentale.

Lumea va evolua către o globalizare a plăcerii, a magiei tehnologiei, a ingineriei aplicate tuturor aspectelor vieții; o unificare a statelor, bisericilor, cetățenilor într-un singur vis al progresului, al relativismului, al iubirii lui „aici și acum”. Toți vor vorbi aceeași limbă, toți vor zâmbi la fel.

Până când, indiferent de scenariu, în momentul maximei disperări sau al maximei fericiri lumești, un murmur, un cutremur, o lumină vor atrage atenția tuturor. Inimile vor vedea atunci de ce erau neliniștite. Clarificare. Ca un acord grav de pian ce traversează spațiul și timpul.

Să nu uităm așadar că orice știre este încă un pas, încă o mică piesă a ansamblului care curge către sfârșit. Totul se poate schimba, de la o clipă la alta. Doi îndrăgostiți într-un parc. Un tată își ia copilul de la grădiniță. Un teren de joacă. Duminica, în fața bisericii, după o liturghie frumoasă: zâmbete, îmbrățișări. Toate frumusețile, toate vietățile, cultura, amintirile, scrisorile, iubirile. Dar sfârșitul e întotdeauna dincolo de ușă. 1789, 1914, 1917, 1939 – și în aceste momente milioane de oameni încercau să ducă vieți obișnuite și liniștite. Dar timpul nu a avut răbdare. Iar noi am putea trăi lucruri de o grozăvie care să întreacă tot ce s-a întâmplat vreodată pe scena istoriei.

Rugăciune. Convertire. Recunoștință.

Inimile vor vedea atunci de ce erau neliniștite. Clarificare. Căci tumultul furtunii va lăsa loc unui Chip.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Iulie 25, 2016 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: