Eseuri decente

Plini de Spiritul Sfânt

Worship-raising-of-the-Holy-Diskos

Ca români greco-catolici, ne gândim adesea că felul în care trăim slujbele noastre trebuie să fie discret, interiorizat, decent. E parte dintr-o imagine despre ritul oriental, dar și din tiparul de comportament al României de azi. Și într-adevăr, nu putem uita o tradiție, o formă care face parte din vocația Bisericii noastre în lumea de azi. Dar oare și trăirea interioară trebuie să fie discretă, decentă, ținută sub control?

În Sfânta Scriptură găsim episodul în care Moise refuză condamnarea a doi oameni care începuseră să profețească fără o aprobare oficială; el răspunde: O, de ar fi toți profeți în poporul Domnului și de ar trimite Domnul Spiritul său peste ei! (Numeri 11,29). Iar la Rusalii, Spiritul Sfânt coboară asupra Bisericii, trimis de Fiul lui Dumnezeu după Înălțarea la cer. Toți au început să profețească, să vorbească în limbi, să anunțe Vestea cea Bună cu înțelepciune și putere.

Citindu-i pe Sfinții Părinți, descoperi comori ale teologiei, dar mai ales ale unei trăiri înflăcărate în Spiritul Sfânt. Între forța acelor cuvinte și mărturii contemporane despre revărsarea Spiritului Sfânt în alte zone culturale și liturgice, se poate vedea o luminoasă asemănare. Domnul a lucrat mereu de-a lungul istoriei Bisericii, în această eră nouă în care Spiritul trimis de Fiul său ne-a învățat totul (cf. Ioan 14,26) și în care, pe drept cuvânt, cei ce au crezut în Fiul au făcut lucruri chiar mai mari decât a făcut El în viața sa pământească, împlinind promisiunea Sa! (cf. Ioan 14,12). Cuvinte de înțelepciune, opere de caritate, experiențe mistice, înnoiri carismatice: lucrarea lui Dumnezeu în istorie a fost mereu creativă, după măsura fiecărei persoane și a fiecărei culturi.

Dar această lucrare s-a împlinit mereu doar în aceia care s-au lăsat umpluți de Spiritul Sfânt. Așadar, de ce ne-am teme să cerem acest lucru? El este marele și discretul nostru prieten. Isus îl compară cu un vânt despre care nu știi de unde vine și încotro se îndreaptă, dar al cărui glas se aude (cf. Ioan 3,8). Iar Sfântul Pavel ne asigură: Spiritul se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Romani 8,26), el, cel primit ca Spirit al înfierii, prin care strigăm, ca fii, Abba! Tată! (Romani 8,15).

Dacă darul Spiritului este primit prin taina Botezului și pecetluit prin cea a Mirului, nu mai rămâne decât ca noi să-i cerem ajutorul în fiecare liturghie și în fiecare clipă a vieții. Poate fi prin rugăciunea străveche Împărate ceresc, sau simplu și liber, printr-o invocare iubitoare: Vino, Spirite Sfânt!

Eu cred că viața noastră spirituală, plecând mereu de la Sfânta Liturghie, poate fi aprofundată și reaprinsă printr-o prietenie cu Spiritul Sfânt. El este iubire, veselie, pace, stăruință, îndelungă-răbdare, bunătate, blândețe, facere de bine, fidelitate, modestie, înfrânare, curăție (Galateni 5,22-23). Dacă Sfânta Liturghie este celebrarea Împărăției deja intrate în această lume prin Fiul, participarea noastră  poate fi ajutată mult chemându-l în ajutor pe Spiritul Sfânt, cel care a mijlocit Întruparea Fiului și care face mereu posibile transformarea darurilor în Trupul și Sângele Domnului.

Îndrăznesc să spun că până și gesturile contează: rugăciunea cu ochii închiși, îngenuncherea, palmele împreunate sau deschise către cer facilitează întâlnirea noastră cu Domnul, cu harul său revărsat din abundență în trupul și sufletul nostru. Crezul poate fi închipuit ca o declarație de iubire: îl iubesc pe Tatăl Atotțiitorul, îl iubesc pe Isus Hristos, Fiul său, îl iubesc pe Spiritul Sfânt, Domnul și de viață făcătorul. Când cântăm Sfinte Dumnezeule, Noi care pe Heruvimi, cu taină închipuim, Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt sau Sfânt, Sfânt, Sfânt,trebuie să știm că în acele clipe noi chiar suntem, în taină, în fața tronului ceresc și îi aducem laudă lui Dumnezeu! Aleluia este un strigăt de bucurie care poate fi tradus prin Iată, El e aici!. Iar Spiritul Sfânt ne dă puterea de a conștientiza aceste lucruri, dacă îi adresăm rugăciunea noastră de copii ai Domnului. Să nu uităm că El deja se roagă pentru noi, pentru că noi nu știm prea bine cum să facem acest lucru (cf. Romani 8,26).

De fapt, dorința lui Moise s-a împlinit: uniți cu Isus Hristos în botez, suntem toți profeți, preoți și regi! Profeția, în sens restrâns, este o dezvăluire a unor realități ascunse, spre folosul aproapelui – și nu scrie nicăieri că nu poate avea loc în biserica noastră! – , dar în sens larg poate fi văzută ca o carismă a fidelității față de adevăr, a înțelepciunii, a sfatului. Deci să devenim ceea ce suntem, adică profeți! Suntem preoți, adică aducem jertfă Domnului însăși viața noastră. Suntem regi, stăpâni asupra păcatului prin sângele Domnului.

Participarea la slujbe, așadar, poate fi cânt, glas de bucurie, declarație de dragoste, veselie, comuniune, delicatețe. Cu această condiție: ca noi să nu ne temem să fim plini de Spiritul Sfânt! Isus spune că a venit să arunce foc pe pământ (Luca 12, 49) și că apa pe care El o va da se va face în om izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (Ioan 4:14). Cerând ajutorul Spiritului Sfânt în liturghie, rugăciune și viața cotidiană, în noi se va aprinde focul iubirii și al laudei, iar izvorul vieții veșnice va curge din abundență, pentru noi și pentru întreaga lume.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Iulie 1, 2016 de şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: