Eseuri decente

Vulpea și asina

Wild, regia: Jean-Marc Vallée, 2014

Într-un salon de tatuaj, Cheryl Strayed și cel de care urmează să divorțeze relatează pe scurt povestea dezastrului conjugal. „Se întâmplă”, spune cel care face tatuaje, când aude că Cheryl l-a înșelat pe soțul ei. „Nu. Eu m-am culcat cu mulți bărbați”, revine ea cu o explicație seacă. Nu „se întâmplă”. Totul e produsul voinței. În acest moment, ea este în toiul unei revolte distructive, rod al lucidității, rezultat al unei opțiuni conștiente pentru moarte. Urmează heroina.

Filmul „Wild” este ecranizarea relatării de călătorie a lui Cheryl Strayed, o operă care a devenit rapid best-seller. Este vorba de o drumeție pe Pacific Crest Trail, din deșertul Mojave până în statul Washington, prin California și Oregon, traversând trei lanțuri muntoase – în total 1800 de km. Ca întotdeauna, un astfel de drum este în primul rând unul interior, punând în joc luminile și durerile memoriei, dramele conștiinței, îngerii și demonii aflați în luptă pentru un suflet.

Aflăm astfel despre figura mamei. Femeie simplă, sensibilă care a trebuit să crească singură doi copii după ce a fugit de un soț bețiv și violent. În amintire, ea capătă un profil diafan: în ciuda despărțirii, în ciuda sărăciei, ea iubește viața: cântă și dansează în timp ce gătește, se ține de șotii, are un cal, îi învață pe copii să se bucure mereu de ceea ce au. „Știți cât de mult vă iubesc?” răsună această întrebare în nopțile din sălbăticie ale fiicei sale. Își amintește de întâlnirile cu ea pe culoarul facultății, unde erau amândouă studente, când Cheryl aproape că se jena să discute cu ea acolo. În altă zi, fiica țipă la mamă: „De ce cânți? Nu vezi ce rău o ducem, câte datorii avem?” Iar mama îi răspunde simplu: „Sunt fericită! Suntem bogați în dragoste.” Apoi, întrebată de fostul soț, spune: „De ce să regret că m-am măritat cu el? Doar așa ați apărut voi!”

Dar mai presus de toate, Cheryl își amintește de ochii ei. Ochi luminoși, frumoși, îndurerați. Ochii de care ea a trebuit să aibă grijă, să-i atingă cu dragoste atunci când fuseseră distruși de bătăile soțului scos din minți. Ochi stinși după vestea că va muri de cancer. E dimineață, iar Cheryl se întoarce, împreună cu fratele ei la spital, gata pentru încă o zi dedicată ei, „iubirea vieții lor”, obosiți dar hotărâți să fie puternici pentru ea. Însă ea murise. Și, cum semnase pentru donarea corneelor, doctorii, cu promptitudine, îi scoseseră ochii.

Este momentul în care strigătul de durere al lui Cheryl coboară în suflet, întunecându-se și născând monstrul revoltei. E măritată cu un om care o iubește, dar acest lucru nu mai contează pentru ea. Se aruncă în aventuri de o noapte, degradându-se în mod înfiorător. Se apucă de heroină și pleacă într-un loc imund alături de un bărbat care îi oferea drogul. În ultima fază, cum se întâmplă întotdeauna când vasele de sânge sunt treptat distruse, trebuie să-și injecteze doza în picior.

Iar acum, după ce ascultase, ca prin vis, ecoul plăpând al unui îndemn mai vechi al mamei: „Trebuie să apuci calea frumuseții”, e pe drum, singură, undeva în sălbăticia Americii, în luptă cu oboseala, durerea și tenebrele abisului uman. Și apare o vulpe. O privește cu atenție pe Cheryl, apoi pleacă, spre regretul călătoarei. Apoi, după câteva zile, reapare într-un moment dificil. Acum Cheryl îi strigă: „What the f… do you want?”

În aceste două atitudini opuse față de frumusețea naturală se află ceva din taina condiției noastre în fața misterului vieții. Ea reacționează așa cum o făcuse și în viață: întâi cu speranță, apoi cu revoltă. Ce este existența? De ce durerea? De ce frumusețea? Unde duc toate aceste lucruri? În Biblie aflăm la un moment dat despre Balaam, un vrăjitor cu o oarecare notorietate, chemat de regele Balac să-i blesteme pe israeliții conduși de Moise care se apropiau amenințător de pământurile madianiților. Ezitant, deși Dumnezeu îi arătase că nu ar trebui să facă asta, se hotărăște să meargă. Pe drum, asina sa îl vede pe îngerul Domnului stând înainte cu sabia scoasă, gata să-l ucidă pe Balaam. Încearcă să părăsească drumul, dar Balaam o lovește. Apoi vrea să refugieze lângă un zid și îi prinde piciorul stăpânului între corp și zid. Balaam o agresează din nou. Asina se ghemuiește sub el, dar Balaam, scos din minți, începe să o bată cu toiagul și strigă la ea că, dacă ar fi avut o sabie, ar fi ucis-o pe loc. Atunci ea îi vorbește: „Nu sunt eu asina ta, nu te-am purtat din tinerețile tale? De ce mă bați?” Atunci Balaam îl vede pe înger și află că asina a vrut doar să-l salveze pe el de la moarte.

Aceste exemple arată mecanismul urii împotriva frumuseții acestei lumi. „Nu înțeleg de ce mi se întâmplă un lucru pentru că eu am fost bine-intenționat. Am iubit, am învățat, am avut idealuri, iar acum totul s-a prăbușit. De aceea voi arde totul în jur.” O voință coruptă pleacă de multe ori de la impulsuri nobile, iar oamenii pasionați și sensibili sunt primii expuși acestei derive. Setea de iubire, căutarea dreptății, patima autenticității – dacă acestea se întâlnesc cu un obstacol sau o veritabilă catastrofă, căderea e aproape. Și atunci, odată luată decizia, toate aceste instanțe ale binelui, adevărului și frumosului pe care lumea ni le va prezenta nu vor face decât să crească furia. De la o descalificare plictisită („Iar mă iei cu chestiile astea…”) sau simpla evitare grăbită a oricăror întâlniri care ne pun în criză până la delirul nihilist-dionisiac sau răul făcut deliberat, paleta modalităților revoltei e uriașă.

Însă există o varietate infinită a acestor instanțe ale binelui, adevărului și frumosului. Ceva mai presus de revoltele noastre, mai presus de răul despre care simțim că nu are ultimul cuvânt, seduce. Cu încăpățânare, metodic și cu ceea ce pare a fi o libertate bucuroasă. Curiozitatea acelei vulpi, oamenii buni întâlniți pe drum, o melodie cântată de un copilaș, amintirea ochilor triști ai calului familiei, înainte de a fi împușcat din cauza unei boli incurabile, și din nou, mereu, prezența în suflet a aceleiași figuri materne aduc vindecare și echilibru în sufletul lui Cheryl.

Iar în reflecția finală se întreabă: „Și dacă heroina m-a învățat ceva? Și dacă n-aș fi fost salvată? Și dacă am fost deja salvată? Am știut astfel că nu trebuia să-mi întind mâinile ca să iau un lucru, că era suficient doar să văd peștele înotând aproape de suprafața apei… Viața mea, ca întreaga viață: misterioasă, irevocabilă și sacră.” De cele mai multe ori, Dumnezeu e numit în toată această poveste doar ca un obiect al revoltei. Viața lui Cheryl, cu tot echilibrul căpătat, nu va fi apoi lipsită de ambiguități și plictisitoare angajamente ideologice. Însă nici chiar intuițiile de tip „New York Times best-seller” nu pot scăpa de impresia că misterul ființei este persuasiune, joacă și cânt. Este Invitație. Privire. După o călătorie extenuantă și o luptă interioară formidabilă, Cheryl se pregătește să atingă punctul final, „Podul zeilor” din statul Washington. Gândul zboară, ochii sunt îndreptați hipnotic spre apă. Atunci observă că în capul podului era așteptată. Vulpea se întorsese.

Anunțuri

Un comentariu la “Vulpea și asina

  1. Kiersten
    Iulie 10, 2016

    Woah! I’m really enjoying the template/theme of this blog.
    It’s simple, yet effective. A lot of times it’s very difficult to get
    that “perfect balance” between superb usability and visual appearance.
    I must say you have done a amazing job with this.
    Also, the blog loads super fast for me on Chrome. Outstanding
    Blog! http://www.yahoo.net

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Ianuarie 14, 2016 de şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: