Eseuri decente

Dragă Dumnezeu

Oscar_si_Tanti_Roz_039

Oscar și Tanti Roz, după Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Chris Simion, Teatrul Bulandra 

Picură mereu ceva în piesa imaginată de Chris Simion, plecând de la romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt. O țeavă defectă dintr-un spital înspăimântător, timpul nemilos? Dar primul lucru care îți vine în minte este perfuzia din procesul chimioterapiei, imaginea aceea care te face să urli gândindu-te că fiecare picătură adaugă ceva la durerea, greața, disperarea trăite de bolnavul care nu mai vrea încă o cură de citostatice. De ce eu, de ce noi, de ce durerea, de ce nu știm ce să-i spunem? Zilele și săptămânile se scurg lent printre doctori, asistente, imaginea suferinței și a morții din secțiile de oncologie, ace, sânge, haine de spital, ochii triști care cer ajutor, culoarea de moarte a pielii și aceste picături din perfuzie care cad, cad, până într-o zi când totul va fi luat de lângă pat.

Tanti Roz este o asistentă care lucrează la secția de pediatrie a unui spital. Printre copiii pe care-i are în grijă este Oscar, un copil de zece ani diagnosticat cu cancer. Operația a eșuat, chimioterapia continuă. De fapt, nu mai sunt șanse. Cu niște părinți ciudați și speriați de suferință, care aproape l-au părăsit în spital, Oscar o mai are doar pe Tanti Roz. Iar ea este imaginea eroismului surd, al gestului mărunt de caritate care, de fapt, ține această lume în picioare. Toate lucrurile frumoase dintr-o femeie – căldura, acea tărie care își permite și are nevoie de slăbiciune pentru a nu se prăbuși ca o piatră sfărâmată, constanța încăpățânată a binelui făcut dintr-o pornire naturală – se găsesc în tanti Roz. Respinge prin glume elegante întrebările țintite ale lui Oscar: „Așa-i că o să mor?”, „De ce mi se întâmplă asta?”. Inventează un joc sau  o mini-poveste pentru toate lucrurile la care este supus copilul: chimioterapia, injecții, controale, masa luată forțat, în lipsa poftei de mâncare. Pieptănându-l pe Oscar, observă că îi cade părul și, între două glume, strecoară părul căzut în buzunarul halatului, apoi îi propune să se joace de a frizerul și să se tundă amândoi, să vadă ce se întâmplă. Plânge pe ascuns, apoi, ca întotdeauna, își adună forțele și revine zâmbitoare.

Ce poți face mai mult? În ea s-ar regăsi probabil toți oamenii care au grijă de copii sau adulți bolnavi de cancer. Cele două categorii au particularitățile lor, dar, pe fond, e același efort: trebuie mereu să inventezi povești, ceea ce se întâmplă de când lumea, de când omul a trebuit să explice cumva o existență contradictorie. E o cursă permanentă a imaginației și a forței interioare, trebuie să te aduni mereu și să fii tare pentru cel de lângă tine, să fii totul pentru el. Nu ai voie să te lași doborât.  Nu poți.

Și Dumnezeu? Tanti Roz are ideea de a-l ruga pe Oscar să-i scrie lui Dumnezeu. La început, Oscar e revoltat. Nu crede în El: „De ce, de ce, de ce? Nu exiști!” Dar, cumva, continuă. La un moment dat, Tanti Roz îi arată un crucifix: uite, el e Dumnezeu. Oscar izbucnește într-un râs amar: „Eh, hai, tanti, așa bătut în cuie? Ăsta nu-i Dumnezeu!”

Misterul creștinismului. Și misterul vieții. Oscar, oamenii nu suferă pentru Dumnezeu îi pedepsește, ci pentru că… așa stau lucrurile, spune tanti Roz. Nu, mai mult nu poate fi spus. Suferința e un lucru amețitor, căci cu cât încerci mai mult să o înțelegi, cu atât cresc șansele de a fi prins în vraja necredinței. Dumnezeu nu explică suferința, nu răspunde cu o altă scrisoare, și, adeseori, nici nu o oprește. Ar fi prea puțin și nedemn. Nu, El o trăiește. Vorba lui Steinhardt: Nu e retras la odihnă, ca Buddha, ci e pe șantier, pune umărul. Suferința, spune Vladimir Ghika, se traduce prin „Dumnezeu-Aproape”: Dumnezeu, înveșmântat în neantul durerii, te vizitează.

În spitalul lui Oscar, Dumnezeu nu a venit așa cum s-ar aștepta mulți: printr-o vindecare spectaculoasă și o întoarecere în sânul familiei pentru ceea ce ar fi putut să fie niște vieți continuate în aceeași indiferență. Într-adevăr, câți dintre cei care trec prin această durere își pun întrebarea: oare absența suferinței sau vindecarea ar fi dus la mântuirea sa și a noastră? Este posibil să ne salvăm sufletele fără Cruce? Așadar, Dumnezeu vine „bătut în cuie”, gata să primească revolta inițială a lui Oscar, dar seducându-l în ascuns, făcându-l să-i trimită încă o scrisoare, și încă una, vizitându-l prin tanti Roz și printr-o iubire înflorită în acele ultime zile de viață. Discret, palid, tăcut, în umbra crucii.

Iar apoi, la final și dincolo de acesta, în aplauze eterne și luminile sfinților-stele.

Oscar_si_Tanti_Roz_038

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Aprilie 22, 2015 de .
%d blogeri au apreciat asta: