Eseuri decente

Death rocks

Image

Rocker, regia: Marian Crișan, 2012

Într-o seară, tatăl se roagă Domnului să-l elibereze pe fiul său de sub „acest blestem”. Se roagă și pentru sufletul soției sale răposate. A doua zi, merge să cumpere droguri pentru fiu și îi injectează chiar el o doză. Știe ce se întâmplă, dar proporția erorii sale e ca distanța de la cer la pământ. Știe, dar nu mai poate scăpa.

Scene-cheie: în ciuda mizeriilor pe care i le spune fiul, el îndură și îl ajută într-un proiect muzical. Camera insistă asupra tatălui în timpul repetițiilor: îl vedem „decolând” treptat, entuziasmat de muzică și de talentul fiului. Îi vrea tot binele și se bucură că și fiul e „rocker”, chiar dacă nici rockul nu mai e ca pe vremuri… Dă din cap și ține ritmul cum numai ei știu să o facă, rebelii din Vamă (varianta boemă, 90’s), din „Fire”, „Suburbia” etc etc care au intuit că lumea asta e „distrusă”  și că „sistemul” e de vină. Numai în muzică – pe care nu oricine o simte – se reface solidaritatea dintre anii ’60 și 2000, Woodstock și „Peninsula”, stângiști și fani ai Germaniei naziste, bikeri hiper-sensibili și tipe masculinizate . A doua scenă: în fața „dealerului”, el e forțat „să o facă pe-aia cu chitară”, ca să „ne râdem și noi, bă”. Imită un solo de chitară degenerat și primește, după niște zâmbete superioare, doza necesară pentru fiul său („Dinte”). A treia scenă: la sfârșit, înlocuiește în formația lui Dinte pe bateristul aproape ucis de o supradoză. Fiul îl prezintă în mod sarcastic publicului. Dar tatăl parcă a căzut și mai mult și joacă bine rolul boșorogului aterizat la tobe. Începe melodia iar el intră în ritm, în transă, pe drumul morții.

Crișan știe să trezească sentimentul ambiguu de furie și de milă pe care îl poți simți față de un astfel de om. Totul tinde spre o tragedie în care eroul moare lent, dansând până la moarte ca un bufon sau un urs de circ. E prea târziu. În fond, tragedia lumii noastre s-a construit lent, prin „da”-urile mici, aparent insignifiante pe care le-am spus răului. Tatăl participă cu entuziasm la jocul violent pe care îl joacă pe calculator fiul amantei sale. Nimeni nu-și dă seama ce se întâmplă, ce e rău în asta și că astfel începe să pătrundă venin în sufletul unui copil. Aniversarea micuțului are loc la McDonald’s, cu un tort trist și niște hamburgeri; mănâncă până la urmă și rockerul nostru, după ce se plânge că tot mai buni erau cozonacii mamei. Ersatz, sclipici, kitsch. 

Violența universului rock apare și ea și prin acceptarea pas cu pas a încă unui experiment muzical, a încă unui artist cu mintea și mai otrăvită decât cea a precedentului. Rockul răspunde unei disoluții spirituale generale, unei abrutizări a sensibilității, unui elan dionisiac și nihilist care fusese pregătit demult în lumea intelectuală și care a așteptat cultura de masă și tehnologia pentru a se răspândi. Meritul lui Crișan este că pune această întrebare: nu este și rockul, acest fals mit deja populat de „legende” și „artiști geniali”, parte dar și catalizator al degradării morale și exaltării contemporane a neantului și morții?

Agresivitatea ce tinde să-i caracterizeze pe acești oameni ne împiedică uneori să avem compasiunea care ar fi necesară pentru a mângâia aceste suflete dezorientate. Toți oamenii sunt însetați de Dumnezeu, toți Îl caută, iar aceste persoane își consumă acest dor de infinit într-o direcție greșită, dar într-un fel mai apăsător decât ceilalți. Fără îndoială sensibili, căutători înfocați ai iubirii, autenticității și dreptății, ei greșesc dar și emoționează ca puțini alții. Atunci de ce bâțâiala, de ce săriturile stupide, de ce divinizarea altor suflete chinuite, de ce revolta perpetuă, lipsită de direcție (există oameni mereu încrâncenați, suspicioși în legătura cu orice, de la capitalism până la valorile familiei),  de ce risipirea în sex și droguri?

De ce? Pentru că există un mare mincinos, dușmanul ancestral al omului care se pricepe să-l imite pe Dumnezeu și să distorsioneze chemările nobile ale sufletului nostru și frumusețea lumii; o ființă care transformă creativitatea plecând de la o temă în haos cumplit de monoton ce mimează libertatea; limbajul în producerea unor sunete; căutarea egalității în uniformizare; iubirea în sex și castitatea în interdicție puritană; pe Dumnezeu-Tatăl în Dumnezeu-tiranul.

Iar dacă suntem mai atenți, dacă reușim să ascultăm adevărata voce din spatele vacarmului războaielor, ideologiilor, discursurilor electrizante și muzicii moderne, vom auzi: El îți spune că trebuie să fiți căsătoriți pentru a trăi împreună, dar de ce, dacă oricum vă iubiți? Scris este: Dumnezeu e Iubire, atunci de ce nu poți să părăsești o familie în care nu te mai simți împlinit pentru cineva de care te-ai îndrăgostit? Ai auzit despre Sf. Francisc că „surâdea lumii și nu profita de ea”… dar cum poți surâde aceste lumi absurde? Iar dacă e frumoasă, de ce să nu profiți de ea? Ați auzit că s-a spus „să nu ucizi”, dar nu e mai mare păcat să aduci pe lume un copil de care nu poți avea grijă? Și chiar dacă nu ești de acord cu acest act, este interzicerea prin lege o soluție? Privește-l pe acest om bolnav… N-ar trebui să-i acordăm dreptul de a muri cu demnitate? Scris este: „umpleți pământul și-l supuneți”, atunci de ce să nu ne folosim rațiunea pentru a transforma lumea? Isus spune că nu știe când va fi sfârșitul; doar Tatăl știe (cf Mt 24,36), iar titlul de „Fiu al lui Dumnezeu” nu era neobișnuit în iudaism, fiind folosit pentru o persoană cu demnitatea de profet sau de urmaș al lui David. Atunci chiar este el Fiul lui Dumnezeu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Martie 10, 2013 de şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: