Eseuri decente

Miezul nopții în America

Image

Zero Dark Thirty, regia: Kathryn Bigelow, 2012.

„Waterboarding” este o metodă de tortură prin care unui om i se acoperă fața cu un prosop iar peste nas și gură i se toarnă apă. Victima are senzația că se îneacă iar căile respiratorii se contractă violent. Această reacție instinctuală poate provoca leziuni severe ale plămânilor, afecțiuni psihice îndelungate și moartea prin asfixie. Metoda are o lungă istorie și a fost folosită și în anii 2000, atunci când CIA a interogat pe cei suspectați de terorism. Administrația Obama a interzis tortura ca mijloc pentru a obține informații în interogatorii.

Care este prețul războiului just, al luptei pentru dreptate? Maya (Jessica Chastain, într-o spectaculoasă schimbare de registru după rolul din „The Tree of Life”) este în rolul agentei CIA care a contribuit decisiv la găsirea și asasinarea lui Osama bin Laden. Fără experiență, abia venită de la Washington, ea începe să lucreze în Afganistan și Pakistan în echipa de agenți însărcinați cu găsirea liderului Al-Qaeda. La început, reușește cu greu să asiste la interogatoriile dure ale suspecților. Un individ implicat în atentatele de la 11 septembrie e supus în mod repetat la „waterboarding”, bătăi, umilințe. E lăsat să stea în propriile excremente, e plimbat ca un câine cu o lesă la gât, e introdus într-o cutie minusculă, e privat de somn pentru 96 de ore. Când îi cere ajutor Mayei, ea, după un moment de ezitare, îi răspunde rece: „Singurul mod în care te poți ajuta este să fii sincer”. De acum, e intrată în joc.

O urmărim astfel devenind tot mai dură, înverșunată, pierzând orice afecțiune din privire. Atentatele Al-Qaeda continuă, unii suspecți își bat joc de ea, șefii încep să se îndoiască de „pistele” sale. Peste câțiva ani, o găsim conducând un interogatoriu prin „waterboarding”. „Deci n-ai prieten?” o întreabă cea mai apropiată colegă. „Nu.” „Dar ai prieteni?” Iar Maya răspunde prin aceeași privire aspră, semnul unui sine care și-a interzis orice melancolie sau slăbiciune. Când această amică e ucisă împreună cu alți cinci colegi, Maya rămâne câteva ore într-o stare vegetativă, fără să verse o lacrimă. Apoi îi spune unui coleg: „O să-i găsesc pe toți cei responsabili și îl voi ucide pe bin Laden.”

Până la deznodământ, Maya lasă în urmă doar pământ pârjolit. Soldaților din trupa de elită a Navy SEALS le spune același lucru: „Vreau să-l omorâți pe bin Laden pentru mine.” El trebuie să moară, indiferent de costuri. Niciun superior nu mai poate opri această furie.

Maya e, de fapt, America. Trăim vremuri unice în care asistăm la trecerea prin istorie a celui mai puternic imperiu din câte au existat și care se confruntă cu provocări care îi distrug treptat statura morală. Primul proiect din istorie fondat explicit pe noțiunea de libertate, el este însă aproape de la început chestionat de limitele condiției umane. Sclavia dispare greu, discriminarea încă și mai greu, populațiile amerindiene sunt decimate; în același timp se perfecționează un sistem al democrației ordonate ce împacă, pe cât posibil libertatea cu adevărul și dreptatea. America salvează Europa de la auto-distrugere în ambele războaie mondiale și e atrasă involuntar, prin simpla superioritate economică și civilizațională în rolul de conducător al lumii libere în lupta cu totalitarismul.

Aproape toate marile aventuri externe ale istoriei recente au fost drepte: lupta împotriva Germaniei și Japoniei,  Coreea și Vietnam, Desert Storm, intervențiile din Afganistan și Irak. Toate sunt lupte împotriva totalitarismului, dictaturii, fundamentalismului islamic, iar acestea nu aveau nevoie de altă justificare decât simplul sentiment de dreptate care ar trebui să ne facă pe toți să fim indignați de existența răului istoric. Orice regim care măcelărește milioane de cetățeni trebuie să dispară. Nu era nevoie de insistența asupra armelor de distrugere în masă pentru a justifica războiul împotriva unui regim care a ucis, folosind arme chimice, sute de mii de irakieni. Nu e nevoie de acordul unor state ca Rusia și China sau de legi internaționale pentru a legitima intervenția împotriva răului radical al terorismului islamic.

Nu, tragedia e de fapt în altă parte: poate cel mai dureros efect moral al războiului și al oricărei lupte înverșunate pentru dreptate este coruperea morală a războinicului. Anihilarea orașelor germane, Hiroșima și Nagasaki, agentul Orange (substanță folosită pentru distrugerea vegetației din Vietnam, responsabilă pentru moartea sau rănirea a sute de mii de oameni), bombele cu napalm, Abu Ghraib, Guantanamo, waterboarding – iată câteva semne.  „Cântă, zeiță, mânia ce aprinse pe Ahile…” Nimeni nu scapă cu sufletul pur din război, iar orice mare civilizație, oricât de frumoase i-ar fi premisele morale, trece printr-o proces tragic al intrării în mizeria istoriei din care nu va scăpa cu mâinile nepătate de sânge.

E ceva cu adevărat absurd, implacabil în acest proces. E ca și cum un cavaler bun și drept își urmărește adversarul și își dă seama, după victorie, că a devenit ca acesta din urmă. „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeți.” (Luca 12, 4-5) Filmul „Seven” are o astfel de provocare morală: răul e victorios abia atunci când cel bun apasă pe trăgaci, pierzându-și inocența.

Dar poate că acesta este cel mai mare curaj. Curaj nu este doar atunci când îți riști viața, ci și atunci când îți riști sufletul. E ușor să fii un european sofisticat, avangardist, gazetar progresist sau profesor de teorie literară și să denunți monoton, separat infantil de realitate, intervențiile („pentru petrol”) ale imperialismului american împotriva luptei „legitime” pentru libertate a „revoluționarilor” islamici. E la fel de ușor să fii și vreun creștin care se roagă doar pentru pace, nu și pentru victoria celor drepți. A fi creștin nu înseamnă să fii prost și nici fricos, să îți lași vecinul să fie tâlhărit iar soția lui să fie batjocorită iar tu să „te rogi pentru pace”, „pentru a nu judeca”, în loc să pui mâna pe armă și să lupți împotriva răufăcătorilor. Este și sursa uneia din puținele ambiguități ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea: când Kuweitul a fost invadat, iar forțele coaliției se pregăteau să intervină, el a denunțat iminentul război ca o eroare „apocaliptică”. Abia târziu, cu câteva ore înaintea invaziei, el și-a dat seama de gafă și l-a sunat pe secretarul de stat american pentru a-și exprima speranța că Aliații vor câștiga.

Nu ne place că sunt și treburi murdare pe această lume, că pacea se menține și prin război. Mai mult, meschini, îi denunțăm pe cei care au acest curaj de a-și pierde sufletele. Un profesor de teologie de la Bonn se smiorcăia amarnic de dragul lui bin Laden, spunând că nu e creștinește să ne bucurăm pentru uciderea unui „unarmed civilian”. Un coleg de-al meu, preot catolic nigerian, venit din țara unde creștinii sunt asasinați constant de milițiile islamiste, i-a răspuns tăios că, într-adevăr, un creștin nu poate țopăi de fericire când moare un om, dar nici nu poate rata ocazia de a-l doborî pe cel care i-a declarat război și de a se bucura pentru victorie.

Pentru o cauză dreaptă, oameni ca Maya au folosit mijloace imorale. Toate vor fi judecate. Noi însă ce am fi făcut în locul lor? Cum am fi rezistat abisului unei realități ce corupe fără excepție? Am fi fost mai buni sau chiar mai răi? În avionul care o duce acasă, Maya plânge. A fost întrebată unde merge. Știe că, sufletește, nu mai are unde. Va fi pentru totdeauna singură cu vinovăția sa, singură într-o lume pentru care și-a pierdut sufletul, singură între inconștienți și lași.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Februarie 11, 2013 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: