Eseuri decente

Adormiți sub un copac

2778_darab_kep

Julie kisasszony/Domnișoara Julie, de August Strindberg, regia: Felix Alexa, Teatrul Maghiar din Cluj

Dragoste și moarte, noblețe și josnicie, speranță și damnare. Piesa lui August Strindberg, scrisă în 1888, are efect întârziat; o floare, la început banală și aspră, care mai târziu se modifică în ceva complex, cu un parfum amețitor. Direcțiile de reflecție sunt nenumărate. Și totuși, din ce?

Domnișoara Julie îl seduce într-o noapte de Sânziene pe Jean, majordomul tatălui ei. Pasiunea lor merge până la capăt, iar dimineața va aduce pentru amândoi conștientizarea prostiei pe care au făcut-o. Știu că nu au șanse de a fi împreună, separați de categorii sociale și de ambiguitatea sentimentelor. Jean este deja logodit cu o servitoare, Kristin, are la început intenția de a fugi cu Julie și de a se folosi de banii ei pentru a-și deschide o afacere, dar este în final paralizat de frică și de respectul pe care îl avea față de tatăl lui Julie, Contele. Julie știe că nu poate îndura această rușine, știe și că obstacole subiective și obiective o împiedică să plece în lume cu Jean. La sugestia majordomului, ea alege sinuciderea.

Nu sună promițător, dar să fim un pic atenți. Julie este o persoană dezechilibrată, crescută într-o casă ce fusese transformată într-o distopie feministă de mama ei. Aceasta acceptase cu greu să se căsătorească, acceptase și mai greu să dea naștere unui copil – ea ar fi preferat rolul de „amantă a Contelui”. Ca să se răzbune pentru această viață banală, îi impune fetiței să facă numai lucruri bărbătești, iar servitorilor și servitoarelor să își inverseze rolurile. Bărbați trebuiau să se umilească, să devină femei, iar femeile trebuiau să preia puterea. Julie crește cu sfaturi de genul „să nu ai încredere în bărbați”, „trebuie să îi domini întotdeauna”, „să nu accepți rolul de soție și mamă”, „să nu îți deschizi inima nimănui”. Recent, ea a rupt o logodnă după ce bietul bărbat nu a putut împlini ordinul de a sări în mod repetat peste o cravașă… Ea ajunge astfel în această noapte de Sânziene încărcată de frustrări, mânie, orgoliu, pulsiuni sexuale. Strindberg schițează cu o precizie formidabilă acest portret: educația și condiționările culturale au deformat și decapitat atracția naturală a femeii față de bărbat. Ea rămâne o forță vitală, dar e lipsită de intuiția finalității: faptul că doar căsătoria poate împlini și înnobila această forță. Atracția primește astfel un „cap” nou, care o maimuțărește și o îndreaptă către imoralitate, devenind astfel armă prin care Julie poate poseda bărbați, devorându-i și lăsându-i goi și umiliți.

Jean a crescut în sărăcie, privind mereu către conacul contelui prin mica fereastră a unei case în care mai locuia cu opt persoane . Și aici apare prima referință biblică: grădina din jurul conacului îi apare ca un Eden, iar copacii ca ipostaze ale arborelui vieții. Pe când era copil, s-a furișat într-o zi în grădină și a văzut-o prima dată pe Julie plimbându-se printre trandafiri. S-a îndrăgostit de ea și a început să privească la ea ca la fructul oprit. Dilema fină ridicată de Strindberg: care este arborele vieții și care este pomul cunoștinței binelui și răului? Cum poate omul să distingă între cei doi? Nu cumva totul se joacă în interiorul sufletului? Jean însuși intuiește ambiguitatea: știe că de atunci a dorit-o mereu pe Julie… pentru frumusețea ei… pentru delicatețea ei…. dar și pentru condiția ei socială. Visa mereu că se afla sub un copac și că încerca să se urce în acesta, dar trunchiul era atât de gros… De-ar fi reușit să se prindă măcar de prima creangă! Julie, în schimb, visa că se afla pe un stâlp și că ar fi vrut să coboare, dar nu putea. Cu alte cuvinte, Jean o iubea și o ura în același timp, ar fi vrut ca ea să fie femeia lui pentru că ținea la ea dar și pentru a demonstra că o poate avea, că nu-i nimic de capul acestor nobili și că o să ajungă și el așa într-o zi.

Felix Alexa exploatează aceste indicii și creează o scenă unei bucătării cu multe coșuri de mere. Prosperitatea de la casele aristocratice, fertilitate, viață, iubire, păcat – semnificații peste semnificații sugerate de Alexa prin acest fruct. La un moment dat, Jean zărește cizmele Contelui, și îi spune lui Julie că el se cutremură de respect doar atunci când le vede. Dar apoi izbucnește furios și începe să arunce cu mere în acele cizme.

Prestația celor doi actori, Anikó Pethő și Zsolt Bogdán, e năucitoare. Tot bagajul cultural și sufletesc descris mai sus strigă prin fiecare cuvânt și gest. Senzualitate, mândrie, ură, iubire se întâlnesc în acest joc nocturn dintr-o bucătărie, în noaptea de Sânziene. Strindberg pare că nu a ratat nimic din avatarul de sentimente ale omului: Julie îl provoacă la un dans provocator pe Jean, apoi îl cheamă să alerge împreună prin grădina cu flori – avânt către înălțimi pure după tentația tenebrelor.

Dezlănțuirea erotică a celor doi e sinteza de o densitate aproape insuportabilă a tot ce se întâmplase: gesturi întretăiate, spasmodice sugerând disperare, sentimentul regăsirii, chemarea a tot ce e mai nobil în om și umbra egoistă ce o însoțește permanent, jocul de putere. Felix Alexa și echipa de actori au dezvoltat magnific direcția deschisă de Strindberg, mergând până la ultimele consecințe și livrând vremii noastre o provocare inteligibilă. Jean răstoarnă un coș cu mere, iar trupurile lor se pierd printre aceste fructe purtătoare de semnificații…  Și se lasă întunericul.

A doua zi aduce lumina teribilă. Totul se descompune, fiecare vede în sine și în celălalt ambiguitatea morală. Jean o jignește  pentru că știe că ea nu îl iubește, dar și pentru că vede că vede în propriul suflet combinația dintre iubire și egoism. Julie știe că diferențele dintre ei sunt prea mari, că îi repugnă brutalitatea și caracterul necioplit al lui Jean dar și că, totuși, văzuse ceva în el. Nu poate nici să plece, dar nici să rămână. Mai rămâne doar o soluție.

Și mai există un nivel al piesei lui Strindberg: umbra creștinismului. Aluzia la Eden și fructul oprit nu e singura de acest gen. E un moment neanunțat și izolat în discuția celor doi în care vine vorba despre credință. Julie îl întreabă nedumerită: „Cum, tu crezi în Dumnezeu?” Dimineața o aduce în preajmă și pe Kristin, care înțelege tot, e gata să îl ierte pe Jean. Se pregătește să plece la biserică, are o Biblie în mână și e oprită de o Julie prăbușită. Kristin, închipuită, probabil, de Strindberg ca o voce a protestantismului inflexibil, redus la o doctrina predestinării, o tratează cu răceală. „Dumnezeu te poate ierta, dar totul e ca tu să crezi că Isus Hristos ne-a mântuit. Dar harul credinței nu e dat tuturor, ci doar celor pe care el îi alege.” Și continuă, zdrobind-o pe Julie: „Mai ușor este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.”; „Cei dintâi vor fi cei din urmă.” Kristin pleacă și Julie îl întreabă pe Jean: „Eu voi fi la urmă, dar asta înseamnă că e loc și pentru mine? Iar el îi spune: „Tu ești mai jos decât cei din urmă”.

Sosirea contelui este vocea conștiinței, glasul adevărului, stăpânul ce ajunge acasă după ce s-a întors de la nuntă și, găsindu-i pe servitori în stare de veghe, îi poftește la masă și îi servește chiar el cu bucurie. (cf. Luca 12, 35-38). Julie și Jean erau însă adormiți. Nu numai că greșiseră, dar știau și că vor cădea mereu (din nou, intuiția psihologică a lui Strindberg…).  Într-o lume în care creștinismul se descompune iar doctrina predestinării ajunge, culmea ironiei, compatibilă cu noile științe – psihologia, biologia, istoria – ce justifică împăcarea cu o natură umană slabă, pierdută în neantul devenirii, cei doi își pierd speranța.

Iar Julie, înarmată cu o lamă de bărbierit înfiptă într-un măr, pleacă vorbind despre o vedenie care o atrage: un om îmbrăcat în negru, cu fața albă și ochii strălucind ca doi cărbuni încinși.

2788_darab_kep

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Decembrie 4, 2012 de şi etichetată , , .
%d blogeri au apreciat asta: