Eseuri decente

Privire fără sfârșit

Sommaren med Monika/Summer with Monika, Regia: Ingmar Bergman, 1953.

Privirea care a definit un film și o nouă direcție în opera lui Bergman. În această scenă, Monika se află într-un local. Soțul e plecat pentru câteva zile pentru o muncă umilă. Sunt căsătoriți de câteva săptămâni. După o vară de vis petrecută de cei doi hoinărind printre fiordurile scandinave, ea rămăsese însărcinată iar nunta venise ca un pas logic. Copilul se născuse deja de câteva săptămâni. Dar Monika se simte încă atât de tânără, soțul e un prostuț docil iar copilul plânge toată noaptea… Se revoltă. Și privește spre noi. E aproape de a face pasul (întâmplător, va fi vorba de adulter, dar ne putem gândi și la un alt tip de revoltă: un „exil interior”- păstrând căsnicia, dar risipindu-se în melancolii, yoga, studii post-doctorale, flirturi, carieră, shopping, gadget-uri, concedii, Foucault, iphone). Timpul se oprește iar prin acei ochi ne întâlnim cu ceva străin, atrăgător, teribil.

Privirea cunoștinței binelui și răului. Într-o zi te întorci acasă și descoperi că persoana de lângă tine s-a schimbat. De unde vine, de fapt, răul din om? De ce se răcesc relațiile dintre oameni? Oricât de mult ne-am încălzi cu explicațiile despre suprema transcendență a lui Dumnezeu, libertatea creaturii și păcatul originar, ceva rămâne deocamdată învăluit în mister. Fața ei are culoarea pământului, ochii sunt stinși, buzele sunt strânse și trădează nervozitate. Îți vine să urli de durere: inocența unor momente, priviri și vorbe e pierdută. Comentând secvența evanghelică a vindecării femeii cu scurgere de sânge, cea în care Iisus, deși e atins de nenumărate persoane, simte doar atingerea acelei femei, un preot afirma: dincolo de rău, dincolo de credință, dincolo de veacuri, ceea ce rămâne e iubirea. Gestul nostru de iubire adresat lui Dumnezeu nu se pierde niciodată.

Dar, din tot ceea ce se întâmplă între doi oameni, ce rămâne… la sfârșit? La acel sfârșit? Cum va „arăta” mântuirea noastră?  Un buchet de flori, un telefon dat într-o dimineață frumoasă, o frământare, o rugăciune pentru cineva – se pierd sau rămân pentru totdeauna? Au ele ecou, au nevoie de un alt suflet care să preia acest ecou, pătrund ele în veșnicie pentru a ne aștepta atunci când vom din nou în trup? De la cine vom primi îmbrățișarea? Care este chipul, sunetul, gustul restaurării, recapitulării, desăvârșirii, reînnoirii? Vom striga atunci, plângând de bucurie, „tu… și tu… și tu… și tu!”? Și cum vom fi priviți?

„Și privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei.” (Mc. 3, 34)

 

Anunțuri

Un comentariu la “Privire fără sfârșit

  1. andrei
    Ianuarie 26, 2013

    Interesant si frumos comentariu.
    Totusi, sunt situatii in care oamenii cunosc binele si raul fara voia lor sau chiar impotriva voii lor.
    Sunt unii oameni pe care raul ii surprinde si ii copleseste fara ca ei sa poata face mare lucru.
    Atunci nici vina lor nu mai este atat de mare precum pare la inceput.
    Ma gandesc la personajul Nastasia Filipovna din Idiotul lui Dostoievski.
    Dar e valabil de multe ori si in viata reala.
    Numai Dumnezeu stie sa lamureasca la sfarsit totul. Si numai El poate sa-l faca pe om sa-si vina in sine, cum spune Evanghelia despre fiul risipitor.
    Daca va amintiti filmul La Strada de Fellini, in special ultima secventa cu Zampano plangand la malul marii, putem avea o imagine a reintoarcerii omului la Dumnezeu si la propria sa autenticitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 7, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: