Eseuri decente

Theo-Drama (4)

Tatiana Iușmanova, Liniște, 2005.

„În nenorocirea mea, am început să strig: Cât timp, cât timp voi mai spune ‘mâine’ și ‘mâine’? De ce nu acum, pe dată? De ce să nu pun capăt în această oră rușinii mele?

Spuneam asemenea cuvinte și plângeam cu inima zdrobită de amărăciune când, deodată, am auzit un glas care venea parcă din casa de alături; nu mai știu dacă era un glas de băiat sau de fată, dar repeta întruna, ca în refrenul unui cântec: „Ia și citește! Ia și citește!” Imediat mi-am ridicat fața și am început să mă gândesc cu atenție dacă nu cumva copiii obișnuiesc în vreunul din jocurile lor să cânte ceva asemănător; dar nu mi-am amintit deloc să fi auzit vreodată așa ceva. Stăvilindu-mi năvala lacrimilor, m-am ridicat, spunându-mi că aceste cuvinte nu pot fi altceva decât o poruncă dumnezeiască, de a deschide cartea Sfântului Apostol Pavel și de a citi primul capitol peste care îmi vor cădea privirile. Căci auzisem despre Sfântul Antonie cum, într-o zi, intrând în biserică tocmai în clipa când se citea din Evanghelie, a înțeles ca un îndemn care i se adresa chiar lui aceste cuvinte: Du-te, vinde tot ce ai și dăruiește săracilor, și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează-mă! Auzind această dumnezeiască prevestire, Antonie s-a convertit imediat la credința în tine.

M-am repezit deci înapoi, către locul unde ședea Alypius, căci acolo lăsasem cartea Apostolului când mă ridicasem să plec. Am apucat-o, am deschis-o și am citit în tăcere primul pasaj pe care mi-am aruncat privirea: Să umblăm în plină zi cu bună-cuviință, nu în ospețe și beții, nu în desfrânări și în destrăbălări, nu în certuri și rivalități; ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și nu vă îngrijiți de îndestularea poftelor trupului (Rom. 13:13-14). Nu am dorit să mai citesc în continuare, și nici nu mai era nevoie. Imediat ce am ajuns la sfârșitul acestei fraze, în inima mea s-a răspândit ceva asemenea unei lumini pline de liniște și de încredere, care a risipit tot întunericul îndoielilor mele.”

Sf. Augustin, Confesiuni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 15, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: