Eseuri decente

„Arlechino moare?”. Atelier condus de Antoaneta Cojocaru. Teatrul Bulandra.

„The Circus”, 1928.

Nu. Nu acesta e adevăratul anarhism. Nu asta înseamnă a fi excentric. Nu cu urlete obositoare, sarcasm continuu, zgomot, tropăială, fețe desfigurate, vorbire degradată, accente de bestialitate, aluzii la adulter și homosexualitate. Spectacol inegal, epuizant, cu puține momente autentic înălțătoare, cu o deja previzibilă încercare de evitare a scenelor melodramatice în favoarea parodiei și intertextualității postmoderne. Bineînțeles, nu putem lăsa o poveste să se încheie într-un mod relativ uman. Nu, trebuie să facem mascaradă, să surprindem publicul, eroul să moară, apoi să învie, să se maimuțărească un pic mai mult, apoi să moară din nou.

Și m-am mai gândit la ceva: la cât de periculos e anarhismul, de fapt. Atunci când omul sfidează convențiile, atunci când urcă pe un munte și trece deja de nori, ce îl poate aștepta dincolo e întotdeauna imprevizibil. Arlechino, Pierrot, Colombino și alți eroi excentrici ai culturii europene se pot transforma în figuri demonice cu trăsăturile tipice ale îngerilor căzuți: minciuna, ura față de om (tradusă fie în elan prometeic, fie în atracție față de lumea animalelor), ștergerea granițelor dintre categorii sociale și sexe, ispita uniformizării. Și bătaia de joc permanentă, scălâmbăiala, comportamentul grotesc. Acum înțeleg de ce Terrence Malick îl reprezintă, în „Tree of Life”, pe diavol în două ipostaze: clovnul înfricoșător care îl atrage pe fiul cel mare al soților O’Brien și personajul taciturn, neobișnuit de înalt, din podul casei, cel care îi oferă băiatului o bicicletă.

Se va răspunde: „Bine, dar nebunii întru Hristos? Sau rebelii care au schimbat istoria culturii?” Ei, da, acesta este un anarhism divin: nebunii întru Hristos, marii pustnici, figurile prigonite ale creștinismului nu ar fi contestat niciodată autoritatea Bisericii, a Scripturii sau a Tradiției. Ei nu „militau” împotriva vechiului ci, tocmai, împotriva noului: împotriva dezvoltărilor ilegitime, a osificării gândirii, a ipocriziei. Adevăratul anarhism este cel întru adevăr. Iar adevărul are întotdeauna parte de o mediere istorică. Noutatea trece întotdeauna printr-o reluare a ceea ce s-a spus deja. Blândețe, generozitate, răbdare, sacrificiu, virtute- iată adevăratul „anarhism” care sfidează atitudinile comune, „naturale”, „logice”. Adevăratul rebel, autenticul Arlechino, este Chaplin în „Circul” (1928): iubind o femeie, dar știind că ea îl iubește pe altul, el face tot posibilul pentru ca cei iubirea celor doi să învingă, știind că doar astfel ea va fi fericită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Iunie 17, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: