Eseuri decente

Filmul unei epoci: „Shame” (2011)

Graduală, nu substanțială. Cam aceasta ar fi diferența dintre dependența de plăcere sexuală de care suferă personajul „Brandon” (Michael Fassbender) din filmul „Shame” (2011) și cea a unui număr încă nebănuit de oameni ai lumii noastre. Este o concluzie care ar putea fie să îndulcească „diagnosticul” pus personajului din film (ar fi, nu-i așa, doar o variantă ușor excentrică a unui comportament calificat ca „normal” de către „sexologi”), fie să arunce un întuneric greu asupra societății actuale: personajul ar reprezenta o figură emblematică a unei degradări generalizate.

Aleg a doua variantă. Căci Brandon este, de fapt, moștenitorul anului emblematic 1968. Prin frământările sale, prin zbuciumul interior abia îngropat de propria-i conștiință, se aude scâncetul unei întregi civilizații distruse de revoluția sexuală. Eliberarea individului a sfârșit în cea mai cumplită sclavie, elanul prometeic e încheiat în degradarea persoanei umane, iar exaltarea nihilistă a erosului a dus la răcirea iubirii dintre oameni.

Filmul: Brandon este un om cu o carieră de succes și un apartament într-o zonă selectă a New-York-ului. Nimic neobișnuit; ba chiar totul are o valoare tipologică. Avem ședințele de la birou, ieșiri cu prietenii de la muncă, mâncare chinezească seara, în fața laptopului. Nimic neobișnuit: adulterul ocazional al șefului, eternele glume despre femei, discuții despre „inutilitatea căsătoriei”, inima împietrită față de suferința celor din jur, înstrăinarea față de membrii familiei. Iar la adăpostul întunericului, rușinea: căutarea frenetică a plăcerii sexuale și găsirea acesteia în mai multe feluri: fie în singurătate, fie după un flirt întâmplător, fie în compania unei prostituate. Cu o singură excepție notabilă: într-o relație ce poate deveni stabilă.

Problema acestui om apare ca efect al golului spiritual dar și ca factor ce acutizează acest gol. Într-un mediu urban al secolului 21, oamenii trăiesc cu resturi de valori, reconfigurându-le deja conform capriciilor personale. Viciile se întrețin și se răspândesc la nivelul întregii societăți, prin imitație sau resemnare („Dacă toată lumea face așa, eu de ce să nu…”). Unul, deși căsătorit, e afemeiat notoriu; altul e prizonier al pornografiei; altul e client fidel al prostituatelor de lux. Se trăiește mediocru, după un sistem de „supape”: bani, sex, putere, carieră. Fiecare încearcă din răsputeri să acopere vidul interior prin agățarea de plăcerile acestei lumi pentru o penibilă fericire și auto-confirmare.

Brandon continuă drumul pe spirala descedentă. Deja sclav al plăcerii, el se raportează la oameni ca la niște obiecte. Deloc surprinzător, el își afirmă, la o primă întâlnire mai „serioasă”, scepticismul în legătură cu semnficația căsătoriei. Opțiunea pe viață, dăruirea de sine pentru o persoană reprezintă valori străine pentru el. El nu are cui să se dăruiască pentru că nu vede persoane în jur, ci mijloace către un scop egoist. Prăbușirea familiei, creșterea ratei divorțurilor și a procentajului cuplurilor care trăiesc în concubinaj- fenomene dominante ale ultimelor decenii- pot fi văzute ca efecte ale depersonalizării relațiilor dintre oameni. Apariția, în istoria Occidentului, a ideii că se poate face sex și în afara unei iubiri totale, consacrate în căsătorie și deschise vieții,  a lansat milioane de oameni pe calea nefericirii profunde, a promiscuității și degradării persoanei. Acceptarea pe scară largă a mijloacelor contraceptive și erodarea bazelor intelectuale și morale ale căsătoriei reprezină cauze principale. Pornografia și homosexualitatea apar și ele în acest film ca fenomene deviante, fiind deopotrivă consecințe și factori ce contribuie la căderea spirituală. Într-un asemenea context, avortul devine simplă consecință logică.

Iar o cruntă singurătate, printre oameni, se instalează. Concentrarea exclusivă pe propriul eu, întreținută de o subjugare a sufletului de către corp și de căutarea plăcerii pentru a ascunde criza interioară, duce la un autism etic. Într-o lume de obiecte vorbitoare nu mai auzim când acestea strigă după ajutor. Uitarea de sine, contemplarea minunii constituite de celălalt, sacrificarea propriilor dorințe de dragul persoanei de lângă noi sunt valori deja perimate într-o astfel de lume. Moartea spirituală, apoi fizică, a celor din jur nu ne mai mișcă. Take it easy, man! Chill out! O luăm ușurel, nu ne ambalăm, că doar nu schimbăm noi lumea. Eternul calcul: dacă dăruiesc 20% din timpul meu, voi câștiga n zile de „fericire”. Pe tine nu te ajut, că nu meriți. Cu tine nu mă „combin” pentru că nu îmi oferi nimic în schimb, n-am răbdare să aștept și oricum, iubirea e pasiune, e fericire acum! Pentru ce să mă sacrific, nu am tot ce îmi trebuie? Suntem oricum un accident cosmic și ne așteaptă pe toți neantul, deci pentru ce să vă respect demnitatea?!

Se vorbește oare de consecințele revoluției sexuale? Unde sunt studiile sociologice ce pleacă de la această întrebare? Cine se mai ocupă de căutarea filosofică a finalității corpului și a naturii? Arta modernă e zbucium interior, orgoliu faustic, reflecție incoerentă a impasului subiectivist și idealist al gândirii ultimelor secole. Dar, uneori, ea surprinde și realul. Îl surprinde în timp ce acesta ne vorbește, ne cheamă. Iar „Shame” este mai mult decât o chemare: e strigăt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Mai 11, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: