Eseuri decente

Bătălia

Așadar, „oamenii normali nu știu că totul e posibil”, după cum scria David Rousset. În „Journal of Medical Ethics”, doi „savanți” construiesc o pledoarie pentru infanticid. Argumentele erau previzibile: la fel ca cel nenăscut, bebelușul nu are conștiință de sine; faptul că acesta e o potențială persoană umană e lipsit de relevanță, mai importantă fiind dispoziția părinților. Ba chiar infanticidul este uneori de preferat avortului pentru că un copil deja născut este mai ușor de evaluat în privința șanselor de supraviețuire sau a unui handicap. Editorul revistei, Julian Savulescu, apără decizia de publicare a articolului. El însuși a pledat în alte ocazii pentru infanticid, manipulare genetică a embrionilor pentru crearea unor „exemplare” cât mai „viabile”, eutanasie. Savulescu este discipol al lui Peter Singer, profesor la Princeton, un alt campion al cauzei „avortului post-natal”, adică a uciderii nou-născuților.

În fond, cei doi autori duc pledoaria pentru avort la concluzia ei logică: „If criteria such as the costs (social, psychological, economic) for the potential parents are good enough reasons for having an abortion even when the fetus is healthy, if the moral status of the newborn is the same as that of the infant and if neither has any moral value by virtue of being a potential person, then the same reasons which justify abortion should also justify the killing of the potential person when it is at the stage of a newborn.”

Cutia Pandorei. În paragraful de mai sus descoperim toate implicațiile acceptării fără limite a avortului. Dacă demnitatea persoanei nu este un dat intrinsec prezent de la concepție până la moartea naturală, ci este decisă de voința altora (părinți, rude, autorități) conform mai multor criterii: trebuie să existe conștiință/rațiune, o stare de sănătate fizică/psihică relativ bună, părinții/rudele/statul trebuie să poată/dorească să întrețină material acea persoană, concepția trebuie să se fi produs cu deplina voință a mamei- atunci nu se va mai putea stabili o graniță fixă dincolo de care să putem „acorda” dreptul la viață.

Cutia Pandorei. În paragraful de mai sus găsim toate implicațiile acceptării avortului în anumite limite. Dacă acceptăm întreruperea sarcini atunci când este urmarea unui viol sau când există malformații grave ale fătului sau când sănătatea mamei este pusă în pericol, atunci de ce să nu acceptăm avortul și pentru motive „socio-economice” sau „psihologice” (cuplul nu poate accepta această povară…)?

Nu plecați, vă rog, mai rămâneți, încă mai există surprize în Cutia Pandorei. În paragrafele de mai sus găsim toate implicațiile acceptării contracepției. Dacă ne închidem procreației („din motive întemeiate”) dar vrem totuși „să ne bucurăm de viață”, atunci, dacă totuși sarcina se produce („dar nu, nu, n-are cum, metodele sunt sigure 99%”), nu am putea lua în considerare un avort? Adica da, e rău, nu ne-am dori asta, dar nu e mai mare păcat să aduci pe lume un copil pe care să nu poți să îl crești și pe care oricum nu ți l-ai dorit?

Cum, sunt prea grele cuvintele acestea? Vă rog, luați un loc, beți un pahar cu apă, pentru că nu am terminat. Din Cutie: mai sus găsim consecința obiectivării  persoanei de lângă noi. Dacă eu nu privesc această persoană în întreaga ei demnitate, întemeiată pe respectarea uniunii trup-suflet și dacă eu nu sunt pregătit de sacrificiul de sine pe care îl presupune o familie, atunci nu aș putea să o conving să accepte jocul: „hai să ne simțim bine fără dureri de cap”?

Domnul mai retras, din spatele sălii, nu fiți sfios, veniți un pic mai în față. Așa, numai o clipă, vreau să vin pentru a vă dărui ceva din Cutie, special pentru dumneavoastră. Dacă m-am convins că e ok să folosesc persoana de lângă mine pentru plăcere fizică și nevoie emoțională („Bine, dar asta e iubire! Că mă gândesc tot timpul la ea, nu pot trăi fără ea, pasiunea nu face decât să adâncească relația noastră, e ceva ce n-am mai trăit până acum!”), atunci ce rost mai are familia? Ce rost are fidelitatea? Ce rost are să fiu doar heterosexual? Ce rost are să rămân într-o căsnicie în care nu mai simt nimic?

Și acum, surpriza finală, oameni buni, cel mai mare dar al acestei Cutii fermecate: dacă tot am acceptat lucrurile de mai sus, atunci ce mă oprește să dau foc acestei săli ca să murim cu toții, iar întreaga civilizație să se transforme în scrum?! Nu mă interesează Dumnezeul creștin, nu mă interesează oferta lui! Nu vreau să mă stăpânesc, nu vreau urmași, nu vreau să accept Darul! Vreau ca totul să fie al meu, să fac ce vreau, să mă bucur și eu de viață, să transform totul, să domin totul iar lumea n-are decât să se ducă naibii, să dispară cu totul, iar eu să aleg neantul într-un ultim act de sfidare a existenței.

Înlănțuirea de mai sus reprezintă consecința compromisului Bisericii cu lumea. Așadar, să reluăm: nu Biserica trebuie să se adapteze lumii, ci lumea Bisericii. Fără concesii, fără „griji pastorale” și devize ca „nu poate Biserica să se bage în viața intimă a oamenilor”. Biserica, trup mistic al lui Hristos, experiența însăși din care a rezultat Scriptura și Sfânta Tradiție, nu dă socoteală nimănui, ci doar în fața lui Hristos. Nici laicilor, nici teologilor, nici filosofilor, nici Statului. Ea este unică, indivizibilă, infailibilă, aceeași astăzi și în toate timpurile, armată strălucitoare care va zdrobi Răul fără milă. Ea cere totul de la noi, sacrificiul suprem, pentru a-i apăra învățătura și a mărturisi gloria lui Dumnezeu. Ea este singura păstrătoare și transmițătoare a Revelației, mediatoare de neînlocuit a acesteia. Ea ne cere să mărturisim până la capăt, fără limite și fără compromisuri că infanticidul, avortul, eutanasia, contracepția, concubinajul, homosexualitatea, masturbarea, relațiile sexuale pre-maritale, adulterul, pornografia, fertilizarea in-vitro, recoltarea de celule stem embrionice reprezintă păcate de moarte și amenințări la adresa viitorului civilizației.

Fie ca Dumnezeu, prin Iisus Hristos, să ne dea putere, înțelepciune și curaj în aceste vremuri întunecate, pentru ca mărturisirea noastră să fie curată, neînfricată și în spirit de iubire. Să-i încredințăm temerile și slăbiciunile noastre Sfintei Fecioare, Maica Bisericii, pentru ca prin mijlocirea ei să primim harul îndumnezeirii. Amin.

P.S. 1. Alternativa la contracepție este planificarea familială naturală, care se bazează pe urmărirea și respectarea ciclurilor de fertilitate ale femeii; 2. Singurul caz în care este justificată o întrerupere a sarcinii este pentru a salva viața mamei, iar o intervenție cu acest obiectiv are ca efect indirect, nedorit, întreruperea sarcinii, fiind însă absolut vitală pentru supraviețuire. Un exemplu este sarcina ectopică (extrauterină), care se formează în afara uterului, de regulă în tuburile falopiene. Embrionul nu poate supraviețui și pune în pericol viața mamei, iar o intervenție este absolut necesară (de multe ori, embrionul este deja decedat în momentul operației). Au fost însă cazuri când sarcina a evoluat pozitiv, deci e nevoie de o decizie înțeleaptă a medicului. Un alt exemplu este cancerul de uter. Uneori, îndepărtarea uterului e necesară pentru salvarea vieții femeii, iar aceasta are ca o consecință nedorită moartea fătului. Practic, aceste două exemple nu se pot numi avorturi, întrucât ele nu vizează direct, în mod intenționat, uciderea copilului nenăscut, ci intervenția asupra unui organ (tubul falopian, respectiv uterul) care nu poate fi amânată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Martie 6, 2012 de şi etichetată , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: