Eseuri decente

Murmur

Ludwig Meidner, Peisaj apocaliptic, 1913

Știm cu toții că ceva se va întâmpla. Suntem strânși într-un loc ce pare cunoscut- poate la Universitate. Noapte, reflectoare, murmur, cuvinte dezarticulate. Câțiva se strâng în brațe, mai mult întrebători decât pe deplin resemnați; cu atât mai puțin bravi. Ce se va întâmpla cu noi, ce va mai fi după noi? Știm ce este în toată lumea, doar citisem știrile. Dar acum știm într-un sens aproape telepatic, vedem întreaga omenire în disoluție, sensul întregii lumi cum se deșiră în întuneric, lumina istoriei absorbită lent. Mișcare în gol, rostogolire, scâncet.

Iar unda traversează piața, orașul, măruntaiele noastre. Se aude un oftat cosmic, o orchestră care a pus punctul final, un ultim vaiet al corzilor, dizolvându-se într-un ton grav ce coboară în pământ. Fug, fug din nou, uit dacă am avut pe cineva pe lângă mine, fug ca întotdeauna, dar traseul e total schimbat. Nu mai văd cartierul familiar, locul tuturor acelor încleștări din care ieșeam întotdeauna victorios, străzile pe care le străbăteam îndreptându-mă spre casa bunicilor. Aceleași salturi mari, aceeași plutire nefirească, feerică, însă nimic nu mai e la locul său.  Lumea se topește ca un ghețar, se văd bucăți desprinzându-se din ea. Pretutindeni cad țigle, scoarță de copac, crengi, grădini devastate. Viața începe să se stingă iar noi așteptăm sfârșitul trupurilor noastre. Nimic nu a putut scăpa de acea undă.

Un vis despre apocalipsul nuclear. Două lucruri în minte: unu, răsturnarea teoriei freudiene despre vis de către Slavoj Zizek: visul nu este evadarea dintr-o realitate supărătoare, ci Realul insuportabil din care evadăm trezindu-ne la realitatea mângâietoare.

Doi, Thomas Mann salutând începutul primul război mondial:

„Oare nu mișunau  gângăniile și viermii spiritului? Oare nu se descompuneau deja ultimele resturi ale civilizației? Dacă ei ar fi fost doar anarhiști, lipsiți de repere și credință, cinici și mercantili, nu ar fi fost o problemă. Dar abuzul libidinos de orice revoltă sau mijloc de vindecare făcea ca ei să fie cu desăvârșire dezgustători. O reacție morală, o restaurare spirituală începuseră deja sau se anticipau; o nouă voință, de a respinge respingătorul, de a anula atracția abisului, o voință de autenticitate, puritate și rectitudine începea să se contureze[…] Cel mai înalt grad al derutei: Morala devenise o specie a corupției, decența părea deja o veleitate, o imposibilitate, ticăloșia se umfla în pene moralizator, iar în timp ce răul spiritual înlocuise binele, născându-se astfel o monstruozitate, binele se năștea din nesiguranță și perplexitate, instalându-se în locul unde înainte fusese răul.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Februarie 27, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: