Eseuri decente

Plânsul lui Adam

El Greco, Vedere asupra orașului Toledo, c. 1596-1600

„Astfel, nevinovată este la copii doar slăbiciunea membrelor, nu și sufletul lor. Am văzut odată, și l-am urmărit cu atenție, un copil foarte gelos; el nu putea încă să vorbească, dar, palid la față, îl țintuia cu o privire întunecată și rea pe fratele său de lapte, care sugea alături de el. Lucrul acesta îl știe toată lumea. Mamele și doicile spun că vindecă această răutate prin nu știu ce farmece. Este limpede însă că nu mai putem socoti nevinovăție, atâta vreme cât izvorul laptelui matern se revarsă din belșug, faptul de a nu-l suferi lângă tine pe fratele tău, care are nevoie de singura hrană ce îl ține în viață.”

„Oare aceasta să fie așa-zisa nevinovăție a copiilor? Nu, Doamne, nu aceasta este nevinovăția copilăriei, îngăduie-mi să o spun, Dumnezeul meu. Căci, așa cum se comportă în copilărie față de pedagogi și învățători ca să obțină nuci, mingiuțe și păsărele ca răsplată pentru supușenia lor, tot așa se vor comporta mai târziu față de prefecți și regi, ca să dobândească aur, latifundii și sclavi. Toate aceste obiceiuri se transmit de la o vârstă la alta, sporind în gravitate, așa cum bătăii cu nuiele din copilărie îi urmează la maturitate pedepse mai grele. Așadar, când ai spus în Evanghelie că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor, împărate al nostru, tu te-ai gândit nu la nevinovăția copiilor, ci la micimea staturii lor ca simbol al smereniei.”

Sf. Augustin, Confesiuni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Februarie 10, 2012 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: