Eseuri decente

„Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt. Teatrul Național București

Este dreptatea mai presus de lege? Este iubirea creştină întotdeauna un răspuns adecvat pentru o injustiţie? Există oameni care merită să moară? Iată doar câteva din întrebările pe care ni le adresează dramaturgul elveţian Friedrich Dürrenmatt în piesa “Întoarcerea bătrânei doamne”, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Însă aceste întrebări devin mult mai acute atunci când apar în contextul imaginat de acest autor.

O femeie foarte bogată, Klara Zachanassian, se întoarce după treizeci de ani în oraşul ei natal şi le promite 1 miliard de mărci locuitorilor, cu o singură condiţie: să îl omoare pe Alfred Miller. El este bărbatul care a trădat-o în tinereţe, nerecunoscând că era tatăl copilului ei, plătind doi martori pentru a minţi la proces, aruncându-o astfel pe calea umilirii publice şi a exilului. Copilul ei va muri la scurt timp după naştere, iar ea va ajunge o prostituată. Printr-o întorsătură a sorţii, ea ajunge în posesia unei moşteniri fabuloase de pe urma unui soţ bătrân, niciodată însă renunţând la gândul răzbunării. Iat-o aşadar astăzi, aici, oferind 1 miliard de mărci pentru ca Alfred să moară, asigurându-se că toate resursele economice ale oraşului sunt în mâinile ei şi, astfel, că soarta locuitorilor va depinde doar de acceptarea acestei oferte.

Chiar dacă toţi locuitorii îşi declară, iniţial, solidaritatea “creştină” cu Alfred, treptat, într-o evoluţie ce aminteşte atât de acut de ciclicitatea „virtute-decadență” a civilizaţiilor, ei se schimbă. Tot mai egoişti şi hedonişti, ei îşi amaneteaza viitorul cumpărând tot mai multe lucruri pe credit, având o încredere aproape mistică într-o rezolvare miraculoasă a îndatorării temporare. Sună cunoscut? Însă, după cum Alfred îşi dă seama, încrederea lor se bazează în mod inconştient pe oferta Klarei. Silueta ei domina tot oraşul, imagine atât de bine construită de regizorul bulgar. Păcatul e deja în sufletele tuturor şi creşte invizibil, dar sigur.

Ticăloşia se instalează treptat (paranteză: acum vedem bine că această piesă ar putea fi o posibilă sursă de inspiraţie a lui Lars von Trier pentru tulburătorul “Dogville”), tensiunea creşte pe măsură ce, locuitorii simt că Alfred le datorează ceva- viaţa, adică- iar el începe să se simtă ca un animal hăituit. Sfâșâietoare sunt discursurile preotului şi profesorului, singurii care văd afacerea în întreaga-i monstruoasă şi implacabilă lumină, dar care îşi dau bine seama că ei înşişi vor ceda mai devreme sau mai târziu. Biserica cedează teren istoriei, întorcându-i spatele sau „dansând” cu aceasta, ruptă între grija pentru binele fizic al credincioşilor şi o aparent inadecvată şi, finalmente, ipocrită, chemare la “iubirea faţă de duşman”. Intelectualii văd şi ei spre ce se îndreaptă istoria dar, măcinaţi de slăbiciuni personale şi tentaţia escapismului artistic/oniric, capitulează.

Fără îndoială, Dürenmatt a pus la cale un aparat narativ apăsător, în care complexitatea opţiunilor morale ale vieţii apare în întreaga ei grozăvie. De moartea unui om depinde viitorul, chiar supravieţuirea comunităţii. Mai mult, acest om se face vinovat de nişte îngrozitoare fapte prin care a distrus o viaţă şi, probabil, a pus capăt alteia. Legal, el e „curat”, deşi a trebuit să plătească doi martori pentru a minţi în favoarea sa. Moral însă, e deplin vinovat. Moartea sa ar rezolva astfel o a doua problemă: s-ar face dreptate într-un caz în care legea s-a dovedit limitată. Desigur, opţiunea comunităţii pentru binele propriu cu preţul vieţii unui om este un act mizerabil. Dar nu s-ar face oare dreptate pe un plan moral mai adânc, metafizic? Chiar să nu existe nicio pedeapsă pentru un astfel de om?

Dürrenmatt deschide astfel cel puţin două teme de reflecţie: prima, cea a slăbiciunii unei comunităţi în fata “pâinii”aruncate de un aparent binefăcător providenţial, gata să accepte eliminarea unui posibil adversar desemnat în mod arbitrar de acest personaj, pentru că toţi se gândesc la supravieţuirea sau bunăstarea personală, chiar dacă aceasta e deghizată sub forma “ce să fac, am familie, copii”. Răni adânci din istoria românească sunt astfel deschise, secvenţe ruşinoase de care am vrea să uităm: exterminarea evreilor români, purificarea etnică, distrugerea Bisericii greco-catolice, fapte la care societatea a asistat pasiv sub impulsul feluritelor justificări: “au făcut ei ceva”, “şi totuşi, să nu uităm de rolul evreilor în economie”, “şi ei au făcut la fel ortodocşilor în sec. 18”; singurătatea radicală, dezolantă, a disidenţilor români în comunism, abandonaţi în ghearele Statului- toate acestea sunt câteva fapte în spatele cărora stă şi preocuparea pentru binele personal sau al celor imediat apropiaţi. Pe plan european, desigur, exemple similare nu lipsesc. Prosperitatea, confortul sau, pur şi simplu, liniştea au fost câştigate de multe ori pe seama unor bieţi “alogeni”: milioane de vieţi consumate în zadar, fără ca nimeni să ştie de ele, pentru bunăstarea unor nobili; străini deportaţi sau ucişi; popoare din lumea a treia a căror istorie a fost pentru totdeauna modificată din pricina unor capricii europene; feluriţi indezirabili a căror urmă s-a pierdut. Într-o scenă de o minunată sugestivitate, Alfred Miller dispare din mijlocul unor oameni îmbrăcaţi în negru care aleargă frenetic în jurul său, formând o imensă umbră ce tropăie ca o armată a iadului modern. Dispare fără urmă, precum milioanele de morţi din secolul 20.

A doua temă: ce presupune justiţia în această lume? Mereu, mereu apare refuzul radical al lui Ivan Karamazov de a se întâlni în Rai cu cei care au aruncat copii la câini doar pentru a se distra, într-o scenă a iertării generale şi izbăvitoare. Cum se raportează Biserica la Stat, în special la atributul acestuia de a distribui justiţia şi, pentru a folosi explicaţia lui Augustin, de a stăpâni “consecinţele păcatului”? Ar funcţiona oare o lume fără lege şi autoritate, în care am fi doar îndemnaţi să ne iubim duşmanii şi să nu răspundem la rău cu rău? Ce fel de lume ar fi aceasta în care nu ar exista niciun gest de justiţie radicală, nicio plată “ochi pentru ochi”, nicio speranţă pentru cei batjocoriţi, pentru mama pe care soldaţii SS-ului au pus-o să-şi aleagă unul dintre copii pentru a fi ucis, pentru o întreagă naţiune al cărei viitor e nenorocit de comunişti şi FSN-iști? Dar pentru transgresiunile nepedepsite de lege, mizeriile noastre zilnice prin care frângem o inimă, abandonăm un om, îl umilim, îl batjocorim, îi schimbăm viaţa radical din cauza răutăţii noastre? Nu echivalează oare orice violentare a sufletului unui om cu crimă, cu atât mai mult pentru că ea poate arunca acel om pe calea pierzaniei? Atunci, putem oare începe să înţelegem strigătul disperat al Klarei: “vreau să mi se facă dreptate!”? Şi totuşi, poate că lumea nu chiar abandonată şi absurdă, poate că există o instanţă transcendentă care, inevitabil, va pedepsi răul. Şi poate că teatrul nu a inventat, propriu-zis, tragedia, ci a preluat-o din realitate: trangresiunea, răul înseamnă anihilare. Până la urmă, totul se plăteşte, poate chiar din această viaţă. Până la urmă, armatele străine tot vor mărşălui în oraş, vor arde tot şi vor lua în robie femeile şi copiii; până la urmă, rinocerizarea unei întregi naţiuni se va solda cu nimicirea oraşelor şi decimarea populaţiei; până la urmă, toate persoanele pe care le-ai rănit în această viaţă se vor întoarce ca umbre demonice, chinuindu-te zi şi noapte, în timp ce tu te instalezi treptat în starea ce pregăteşte iadul.

O regie excelentă a bulgarului Alexander Morfov, un spectacol care trece lin de la subtil la grandios, de la delicateţea romantică la sentinţa necruţătoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 28, 2011 de şi etichetată , , .
%d blogeri au apreciat asta: