Eseuri decente

V. Voiculescu: „Luminătorul”

Am fost ca nerodul din poveste

Ce căra Soarele cu oborocul

În casa-i fără uși, fără ferestre…

Și-și blestema întunerecul și nenorocul.

Ieșeam cu ciubărele minții, goale, afară

În lumină și pară

Și, când mi se părea că sânt pline,

Intram, răsturnându-le în mine.

Așa ani de-a rândul

M-am canonit să car lumina cu gândul…

Atunci ai trimis îngerul Tău să-mi arate

Izvorul luminii adevărate:

El a luat în mâini securea durerii

Și-a izbit năprasnic, fără milă, pereții.

Au curs cărămizi și moloz puzderii,

S-a zguduit din temelii clădirea vieții,

Au curs lacrimi multe și suspine,

Dar prin spărtura făcută-n mine,

Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,

Soarele a năvălit înăuntrul meu.

Și cu el odată

Lumea toată…

Îngerul luminător a zburat aiurea,

Lăsându-și înfiptă securea;

Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină

De soare, de slavă și de lumină.

(Poeme cu îngeri,  1927)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 27, 2011 de şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: