Eseuri decente

Întâlnire cu un profet: Samuel Beckett

„Sfârșit de partidă” de Samuel Beckett. Regia: Charles Muller. Coproductie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Teatrul din Esch-sur-Alzette (Luxemburg)

Greu poate fi uitata asimetria infioratoare dintre inceputul piesei, cu un intro bland de muzica clasica, si sfarsitul- o tacere apasatoare si vocea dezarticulata, vag emotionata a personajului Hamm, ramas singur, ultimul om din lume.

Aceasta „vaga emotie” este probabil cheia durerii: intr-un univers pe cale sa se stinga, printre gunoaie si resturi, nici macar ultimii patru oameni ramasi in viata nu pot gasi esentialul,adica iubirea. Discursul capata cu greu coerenta, osciland intre reprosuri meschine, redundanta agasanta, povestiri neterminate. Hamm, orb si imobilizat, vrea si nu vrea ca servitorul Clov sa plece; Clov nu se poate hotari; mama lui Hamm se stinge pe nesimtite, in timp ce tatal acestuia are probabil singura izbucnire autentica: ii aminteste fiului cum ii cerea ajutorul cand se speria de intuneric, iar astazi ii conditioneaza pana si primirea unui amarat de drajeu.

Umanitatea se sfarseste in mod absurd, dezarticulat, cu emotii disparate inca tasnind dintr-un alt timp. Mai presus de orice, sfarsitul e sinonim cu singuratatea. Vocatia umanitatii- comuniunea- nu poate fi implinita de catre acesti ultimi reprezentanti care nu isi mai recunosc unul in celalalt calitatea de egal, sau chiar cea de fiinta. Nu doar iubirea dispare, ci chiar limbajul capabil sa o poarte. Sfarsitul- apasator, infiorator, urland mut: un monolog fals, pierdere in detalii, derizoriu. Ceea ce doare este lipsa durerii, lipsa unui strigat sau a unui scancet, lipsa de sens si disolutia constiintei. Doar Clov, plecand, il priveste pe Hamm, in timp ce acesta, acru, vag indurerat, vag resentimentar, ratand semnificatia clipei, isi pune o carpa pe cap.

Intalnirea cu Beckett este pe masura asteptarii: intr-adevar, un profet al timpului nostru. Dur, minimalist, ascutit ca o lama, radical pana la disolutia naratiunii, discursul sau artistic si filosofic merge pana la intrebarea si temerea fundamentala: ce perspective deschide o epoca in care Celalalt dispare ca entitate in mod transcendent asemanatoare cu subiectul?

Pe o gramada de gunoi in afara orasului, Iov, lovit de Diavol, saracit, fara familie, bolnav, isi curata ranile purulente cu un ciob. Dar Il binecuvanteaza si slaveste pe Dumnezeu. Pentru Beckett, pentru noi, ultimul om este tot pe o gramada de gunoi, pe resturile civilizatiei. Dar partida se sfarseste aici, iar Omul isi incheie socoteala cu existenta. Printr-o carpa vine neantul eliberator.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Ianuarie 21, 2010 de şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: