Eseuri decente

Celălalt

Si totusi, este Raspunsul atat de inaccesibil, iar farmecul cautarii de o viata sa stea tocmai in imposibilitatea de a gasi adevarul? O batrana striga ceva nedeslusit langa biserica „Baratiei”; un batran sta pe scari la metrou si priveste in jos. Te gandesti la Platonov, eroul lui Cehov, omul ce traieste din ironie, bautura si o iubire pierduta in tinerete, care incepe sa se intrebe: „Dar unde sunt oamenii? De ce nu este nimeni aici?”; i-a indepartat pe toti- pana si pe credincioasa, „prostuta” nevasta- prin nehotarare, sofisticare, nesfarsit sarcasm. Iar atunci cand un mesager, in persoana unui biet batran, ii aduce o scrisoare, impresia este ca mesagerul e chiar Dumnezeu. Respins, si El, de Platonov.

Nimic mai simplu. Chiar in sentimenul de parasire e fericirea, chiar in mijlocul suferintei este Mangaietorul. Toata natura Il slaveste, chiar si in noapte, toamna, in sunetul crengilor fara frunze, in camera goala, pe peronul pustiu. Transfigurarea perceptiei sta intr-o bataie de pleoape, in privirea piezisa, in contemplarea cerului cu mainile deschise catre acesta. „Indrazniti, caci eu am biruit lumea!”

Dar nimic mai complicat. Frumusetea si drama lumii noastre: o singura Revelatie, dar o istorie ce cuprinde o infinitate de moduri de a simti parasirea si, imediat, fericirea cereasca.

„Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (In 1, 5)

„1968.

„La iesirea din brutarie, un cersetor batran, mic, discret.

Ii dau trei sau patru lei.

Isi scoate respectuos palaria si-mi multumeste indrugand lung. De ce, nu stiu- amintirea tatei, asemanarea fizica (de mititel garbovit), gestul atat de politicos, rusinea de a fi salutat de un mosneag pentru cativa lei, navala in memorie a scenelor de puscarie revelatoare ale bietei conditii umane?-, dar izbucnesc intr-un plans cu hohote in mijlocul strazii, ca nebunul.”

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii


„SONIA: Ce să-i faci, trebuie să trăieşti! (Pauză.) Vom trăi, unchiule Vanea. Vom trăi un şir lung, lung de zile, de seri nesfîrşite; vom îndura cu răbdare încercările pe care ni le va trimite soarta; ne vom trudi pentru alţii, şi-acum şi la bătrîneţe, fără să cunoaştem odihna, şi cînd ne va sosi ceasul, vom muri supuşi, şi-acolo, dincolo de mormînt, vom spune că am suferit, că am plîns, că am fost amărîţi, şi Dumnezeu o să se îndure de noi amîndoi, şi noi, unchiule drag, vom vedea o viaţă luminoasă, frumoasă, minunată! Ne vom bucura şi vom privi nenorocirile noastre de-acum zîmbind cu înduioşare — şi o să ne odihnim. Cred în asta, unchiule, cred cu tărie, cred din tot sufletul… (îngenunchează în faţa sa şi-şi pune capul în mîinile lui. Cu glas obosit.) Ne vom odihni!

(Teleghin cîntă încet  din chitară.)

SONIA: Ne vom odihni! Vom auzi îngerii, vom vedea cerul semănat cu diamante, vom vedea toate răutăţile pămînteşti, toate suferinţele noastre topite în îndurarea care va cuprinde întreaga lume, şi viaţa noastră va fi tihnită, duioasă şi dulce ca o dezmierdare. Cred, da, cred… (îişterge lacrimile cu batista.) Unchiule Vanea, bietul meu unchi, tu plîngi… (Printre lacrimi.) N-ai cunoscut nici o bucurie în viaţă, dar aşteaptă, unchiule Vanea, mai aşteaptă…Ne vom odihni! (îl îmbrăţişează.) Ne vom odihni!

(Paznicul  bite  toaca.   Teleghin   cîntă  încet   din chitară, Maria Vasilievna scrie pe marginea broşurii, Marina împle­teşte la ciorap.)

SONIA: Ne vom odihni!

Cortina se lasă  încet.”

Anton Cehov, Unchiul Vanea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Ianuarie 4, 2010 de şi etichetată , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: