Nu doar o simplă comedie. Nu doar un simplu film infantil european, deși mare parte din timp chiar asta este. Finalul schimbă tot: omul ales să fie Papă, confruntat cu un atac de panică și o criză de credință, după ce a hoinărit anonim pe străzile Romei, apare în sfârșit la balconul din piața Sf. Petru. Și anunță că nu poate accepta. Cortina cade peste o imagine a disperării lipsite de speranță, peste mii de pelerini lăsați singuri, peste bătrânii cardinali care știau foarte bine că sunt mai slabi decât el.
Și o provocare a lui Nanni Moretti pentru întreaga Biserică: nu suntem toți aleși să fim lideri, apostoli, profeți, regi? Și nu începem, unul câte unul, să țipăm, să fugim, să mergem la psihoterapeut, să ne refugiem în melancolii și relații diluate, veșnic amânând, veșnic fugind de responsabilitate și de realitatea morții? Cât trebuie să se mai prăbușească din edificiul fostei civilizații creștine, câtă depravare trebuie să mai vedem, câți oameni singuri, fundamental singuri în fața lumii înșelătoare trebuie să mai cunoaștem pentru a fi determinați să ne ridicăm curajoși, spunând „destul”?
