Eseuri decente

Spatiul e desigur prea mic pentru a discuta toate implicatiile operei lui Goethe. Ambitie antropocentrica, voluptatea damnarii, problema raului, misterul divin, toate acestea si multe altele trec prin filtrul artistului producand una din marile scrieri ale umanitatii. Ea marcheaza varful dar si zborul frant al romantismului, acea ultima reactie la clasicism si scientism dar si, de fapt, o prima anticipare a exacerbarii subiectivitatii care avea sa taie puntile dintre oameni si Dumnezeu. Voluntarismul, iluziile, atractia neantului specifice modernitatii sunt toate deja in “Faust”. Inca un lucru: poate ca salvarea lui Faust vorbeste indirect despre lumina care “intru intuneric lumineaza si intunericul nu a cuprins-o” (In. 1,5). Poate ca, asa cum argumenteaza Serghei Bulgakov, ceva a ramas totusi din “apokatastasis”-ul lui Origen in gandirea crestina, chiar daca intr-o minoritate. Pana a dezvolta insa toate aceste lucruri, intoarcerea la opera lui Goethe este desigur obligatorie.

Piesa lui Silviu Purcarete e ravasitoare. Locatia aleasa are o valoare simbolica nimerita: o hala industriala comunista- locul optim pentru a vorbi despre damnare, ambitie si Rau. Prin Purcarete, privim Raul in fata, in ipostaza sa clasica: armate de demoni, suflete cazute, cu infatisare de porci, iadul dezlatuit printre spectatori. Ratiunea nu are timp sa functioneze, iar simturile sunt cutremurate. Ofelia Popii, in rolul Mefistopheles, e transfigurata de geniu. Fara indoiala, in teatru si cinema, Romania e in elita mondiala.

P.S. Totusi… jocul regizorului e riscant. E o linie fina intre arta toala, implicand toate simturile, asaltand privitorul cu traire pura, si divertisment. El nu trece in categoria a doua, dar metoda sa ar trebui sa puna in garda viitorii imitatori. Cred ca tensiunea ideatica, miza filosofica, ar trebui sa ramana mereu curentul subteran al aparentelor spectaculoase pana intr-atat incat, chiar renuntand la acestea din urma, manifestarea artistica sa isi poata livra oricum mesajul. Altfel, lucrurile pot scapa de sub control.

Dovada, urmatoarele reactii. Nu stiu in ce masura  cele critice sunt justificate, dar ele cu siguranta arata in ce termeni se pune problema in arta.

The Telegraph: “The Romanian director Silviu Purcarete’s staging is full of sound and fury, but seems to signify remarkably little. You don’t feel you are in the presence of one of drama’s greatest works, but merely watching a massive ego trip from a flashy international director whipping up an in-yer-face spectacular for the festival circuit.”

The Guardian: “So ravishing that you’re almost prepared to sell your soul to the devil to keep the succession of lush images coming, Silviu Purcarete’s version of Goethe’s Faust is such a seductive visual fantasia that you might not notice it has sold its own soul to spectacle. But what a mighty spectacle it is, with a series of eye-popping illusions and conjuring tricks that make you feel as if you’ve fallen into a waking dream – or a nightmare.[...]

From the start, it’s clear we are witnessing a manufactured illusion. We are being seduced by emptiness, dazzled by sleight of hand so – like Ilie Gheorghe’s beaming Faust – we are blind to the fact we are being cheated. It’s a clever conceit but one Purcarete doesn’t entirely pull off – it is hard to portray phoniness without being phoney yourself.”

The Observer: “Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată. Cea mai uluitoare experienţă teatrală a acestei (sau, se poate spune, a oricărei) vieţi, Faust (Ingliston Lowland Hall) a înfierat şi a paralizat ca o smoală fierbinte aplicată direct pe piele. Acestă producţie, desfăşurată într-un hangar de lângă aeroport, ne-a fascinat şi ne-a vrăjit pe cei mai mulţi dintre noi, şi m-a întristat în privinţa unui singur lucru. Poate nu o să mai văd niciodată în viaţă un eveniment mai impresionant şi mai teatral.”

Financial Times: Nu am mai văzut o montare atât de complexă, fenomenală, de când Janusz Wisniewski a adus spectacolul The End Of Europe la Fringe, în 1985, iar Faust-ul lui Purcărete are o mare bogăţie de semnificaţii pe măsura impactului său visceral. (La urma urmelor, spectacolul reuşeşte chiar să îi aducă lui Faust mântuirea.) Această producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu este deja vândută integral, dar sfătuiesc din tot sufletul pe oricine care se află la o distanţă mică de Edinburgh să apeleze la toate sursele care îi vin în minte pentru a obţine un bilet.