Această lume. Acum
Ridică-te, băiete. Boys don’t cry. Ridică-te.
Spasmul familiar al stomacului, respiraţia sacadată, ochii tot mai umezi. N-ai mai plâns demult, din vremea copilăriei cu obrajii udaţi de lacrimile neputinţei. Complicităţi ascunse, secrete neîmpărtăşite, adevăruri spuse timid, “ca să nu te superi”, priviri stânjenite, saluturi absente. Cortina a căzut şi lumina orbitoare a reflectoarelor cade obscen pe recuzită şi decoruri. Actorii vieţii sunt surprinşi cu machiajul pe jumătate spălat, obosiţi şi slabi. Adevărul răneşte. Persoane la care ţii evoluează dezamăgitor sau se dezvăluie în toată tristeţea destinului lor. Ai crezut. Ai crezut în vârste eterne, în oameni luminaţi, ai vrut să fii mare. Cuvinte ce dor, atitudini indiferente, “Celălalt.” Lacrimile nu mai vin izbăvitor. Rigid.
Boys don’t cry. Crezi în oameni? Nu. Îi urăşti. Radicalism inutil şi satisfacţie estetică. 13 ani, ora de dirigenţie: “De ce eşti aşa de ironic?” Pentru că pot. Pentru că trebuie. Pentru că uit. “Ereditate, mediu şi educaţie=om”. Determinisme, context economic-social-cultural etc. Nu ai nici o vina? Vrei control, vrei uniformitate, vrei reacţii previzibile? Planeta asta nu e pentru tine.
Pasiuni îngropate, luciditate orbitoare. Amintirea neutră a unui sentiment, evadări, reverii, ochi frumosi printre cuvinte şi rafturi de bibliotecă. Măşti căzute, priviri îngheţate şi străine, sufletul fugar urmărit de Adevăr te urmăresc pas cu pas, printre miile de oameni de la metrou, prin parcuri pline dar teribil de pustii. Ai ochi trişti. Momente de absenţă în timpul unui dialog şi priviri întrebătoare ale interlocutorilor. Angoasa te pândeşte şi te învăluie lent, înşelându-te cu o iluzie a plăcerii evadării şi cu satisfacţia arogantă a superiorităţii “intelectualului detaşat”. Cuvântul scris nu te-a înşelat niciodată şi examinarea condiţiei umane dă la o parte Eul batjocorit şi batjocoritor. Sondarea sufletului sfârşeşte invariabil în amărăciune.
E cool pesimismul? O masa atomizată e cool? Ura împotriva societăţii şi a civilizaţiei e cool? Chestionarea moralităţii e cool? Nu avem nevoie de turnuri de fildes şi de “rezistenţe prin cultură.” Nu avem nevoie de renaşterea culturii împotriva raţionalismului “rece”.. Nu avem nevoie de pesimişti, frustraţi, existenţialişti. Nu avem nevoie de cel care explica masacrul de la Virginia Tech prin “ideologia liberală represivă.” şi nici de preferarea evadării în literatură şi artă în locul sporului de luciditate oferit de ştiinţele sociale şi umaniste.
Iubire de oameni. Implicare. Respectarea regulilor jocului. Homo ludens. Revrăjirea lumii. Aceasta e lumea pe care merită să o cunoşti şi pentru care merită să lupţi. Aproapele tău e cel pentru care merită să ieşi din reveria otrăvitoare şi egoismul lipsit de sens. Toţi am fost copii, toţi am iubit, toţi am trecut, în istorie, prin îndoială, amărăciune şi vremuri ale absurdului distructiv. Pe 11 septembrie 2001, zborul 93 a fost deturnat şi redirecţionat către Washington. În timp ce intelectualii europeni erau adânciţi în dileme şi ură de sine, pasagerii acelui avion şi-au învins frica şi i-au atacat pe terorişti deşi erau conştienţi că le-ar fi fost foarte dificil să controleze aparatul. Printre ultimele cuvinte auzite de operatorii de la sol au fost şi: “Ok. Let’s roll!” Secolul 21 începea cu un atac aparent paralizant al Răului dar şi cu o strălucire timidă a Binelui. Era strigătul Omului pentru secolele urmatoare şi pentru toţi urmaşii care erau dispuşi să-l asculte. Un apel de o minunată autenticitate către speranţă şi lumină. Cineva spunea că civilizaţia nu se va sfârşi cu un pocnet, ci cu un scâncet. Acesta a fost momentul când iubirea, altruismul, camaraderia au dat la o parte scâncetele.
Asadar, ridică-te, băiete. Boys don’t cry. Let’s roll!
